Sandra Izbaşa nu exclude o revenire în gimnastică

Dubla campioană olimpică la gimnastică Sandra Izbașa, în prezent coordonator de imagine la CSA Steaua, nu exclude definitiv o revenire în activitate, dar nu a venit încă momentul să ia în considerare această opțiune.
Filip Stan
13 mart. 2014, 15:02
Sandra Izbaşa nu exclude o revenire în gimnastică

Campioana olimpică de la Beijing și Londra, Sandra Izbașa, se simte bine după ce s-a lăsat de sportul de performanță și încearcă să se adapteze cât mai repede la noul ei statut, scrie Agerpres.

„Îmi este foarte bine fără gimnastica de performanță, mai fac gimnastică doar de întreținere. Am un program lejer, sunt coordonator de imagine la clubul Steaua și îi mulțumesc pe această cale domnului comandant George Boroi, și sper să evoluez ușor-ușor, să mă adaptez. Sunt implicată și în proiectul relansării gimnasticii românești, dar mai multe detalii se vor da după 25 martie. Antrenoratul nu m-a atras niciodată. Am stat atâția ani în sala de gimnastică nu vreau să mai continui încă mulți ani în sală, pentru că știu ce înseamnă munca unui antrenor, i-am înțeles de fiecare dată și prefer să fac altceva„, a declarat Sandra Izbașa, prezentă la parteneriatul încheiat de Mercedes-Benz România cu federațiile de natație, tenis și Fundația Olimpică Română.

Sandra Izbașa evită să vorbească acum despre o posibilă revenire în sala de gimnastică, dar are mare încredere în noua generație de fete: „Gimnastica nu este un capitol închis, dar mă simt bine cu ceea ce fac în momentul de față. E prea devreme să pot să vorbesc de o revenire. Nu pot să spun nimic la momentul de față. Am încredere în fete, sunt tinere, dar au trecut printr-o ediție a JO și sper să le dea acea încredere și celor mai mici de vârstă, să se contopească o echipă puternică, care să facă față la Europene la Sofia (12-18 mai) și la CM, pentru că încep deja calificările la JO 2016. Voi fi alături de ele, mă voi strădui, m-aș bucura să fiu la toate competițiile, dar să văd cum îmi permite și mie timpul”.

Citeşte şi Bat clopote de nuntă, nu se mai ascund

Dublă campioană olimpică la gimnastică, Sandra Izbaşa declara, în luna septembrie a anului trecut, cu ocazia participării la Campionatele Naţionale de la Bucureşti, că se gândeşte foarte serios să se retragă din activitatea competiţională.

După ce şi-a adăugat în palmares medalii mondiale, europene şi olimpice, Sandra Izbaşa s-a gândit să lase locul unor gimnaste mai tinere. Nu înainte, însă, de a încerca să mai facă să cânte imnul României cel puţin o dată, la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Anvers.

Pentru Sandra Izbaşa, Campionatele Naţionale au fost o pregătire foarte bună pentru concursul din Belgia. „Tot ce îmi doresc este să ajung acolo sănătoasă, să mă pot acomoda foarte bine cu solul. Nu mă duc acolo cu gândul să câştig o medalie, dar vreau să-mi fac exact execuţiile de acasă. Mai am două săptămâni să pun la punct totul. Am zis că mă retrag, apoi că revin, dar mi-am găsit un suport să mai pot continua şi anul acesta. Îmi doresc din suflet acest Mondial, pentru că îi duc dorul din 2007. Atunci a fost ultimul meu Mondial. Aş vrea să mă retrag frumos, indiferent de rezultat. Voi continua să fac acest sport ca şi hobby, dar nu mă gândesc la Rio. Am nevoie de o pauză care cred că e binemeritată”, declara Sandra Izbaşa, în septembrie 2013.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT