Şantierul din zona Bibliotecii Naţionale unde au murit doi muncitori nu era autorizat. Prefectul Capitalei: „E un exemplu pentru cum nu trebuie făcute lucrurile”

Lucrarea din zona Bibliotecii Naţionale, unde doi muncitori au murit îngropaţi de vii sub un mal de pământ, nu era autorizată. Dezvăluirea a fost făcută de prefectul Capitalei, Alin Stoica, care susţine că nu au fost luate măsurile de siguranţă elementare pentru organizarea şantierului şi protejarea lucrătorilor.
Filip Stan
04 aug. 2021, 23:36
Şantierul din zona Bibliotecii Naţionale unde au murit doi muncitori nu era autorizat. Prefectul Capitalei:

Prefectul Capitalei a făcut publice noi detalii despre accidentul produs pe şantierul din zona Bibliotecii Naţionale unde au murit doi muncitori.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă, după ce va face ancheta (…), va identifica toate neregulile pe care le va găsi acolo, însă e un exemplu pentru cum nu trebuie făcute lucrurile”, a spus Alin Stoica la Digi 24 despre lucrările efectuate de o companie a Primăriei Sectorului 3, conform Agerpres.

Alin Stoica a precizat că ITM face periodic inspecţii tematice pe şantiere.

„Trebuie să avem o atenţie sporită pe această zonă, pe şantiere în general şi în industrie se petrec cele mai multe accidente de muncă. Oricum, locul respectiv e predispus la accidente, deci, acolo atenţia trebuie să fie sporită şi din câte ştiu eu ITM are periodic inspecţii tematice pe zonele acestea unde riscurile sunt mult mai mari decât în altă parte”, a precizat Alin Stoica, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Declaraţia sfâşietoare a soţiei unuia dintre muncitorii morţi pe şantierul din Bucureşti. Femeia ştia că bărbatul fusese repartizat la o altă lucrare şi nu ştia că lucrează ilegal

Prefectul Capitalei a subliniat că normele de protecţie a muncii trebuie respectate cu stricteţe.

„De multe ori nu sunt respectate, pentru că sunt prea costisitoare pentru unii sau pentru că îi împiedică pe unii lucrători. Sunt şi lucrători care refuză să aplice măsurile protecţie a muncii, pentru că îi împiedică sau consideră că sunt prea deranjante acele echipamente şi atunci e responsabilitatea lor. Dar responsabilitatea angajatorului e de a asigura toate mijloacele de protecţie a muncii, nu doar echipamente, dar şi măsurile pe schele, ancorarea, pentru astfel de gropi contraforţa aceea care să ţină malurile de pământ, sunt tot felul de reguli care trebuie respectate şi în cazul acesta nu au fost respectate”, a semnalat prefectul Capitalei.

De asemenea, Alin Stoica a afirmat că ancheta va stabili cine se face vinovat de condiţiile în care lucrau muncitorii. Prefectul Capitalei a dat de înţeles că teoretic răspunderea îi revine conducătorului locului de muncă, care trebuie să se asigure că se respectă măsurile privind sănătatea şi securitatea în muncă şi conducătorului companiei respective.

Alin Stoica a adăugat că lucrătorii care sunt forţaţi să muncească în condiţii periculoase trebuie să se adreseze ITM.

Citeşte şi: Val de anchete în cazul muncitorilor îngropaţi de vii pe un şantier din Capitală. A fost deschis dosar penal

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT