Sărbătoare în Bănie. Festivalul Craiova Muzicală, la ediţia a 41-a

Nume sonore, ritmuri pasionale, de la classic la jazz, de la jazz la operă. Festivalul Craiova Muzicală începe în Bănie. Aflat la ediția 41, festivalul aduce pe aceeași scenă șapte sute de muzicieni din zece țări, într-un adevărat regal care începe pe data de 21 noiembrie și se termină pe 17 decembrie.
Romania TV
21 nov. 2014, 14:46
Sărbătoare în Bănie. Festivalul Craiova Muzicală, la ediţia a 41-a

Festivalul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I și aduce pe aceeași scenă concerte simfonice şi vocal-simfonice, muzică de operă, muzică veche, muzică de cameră, recitaluri instrumentale, concerte de muzică neconvențională.

„După 40 de ani, festivalul este unul dintre cele mai longevive din țară și alături de Shakespeare, al doilea festival internațonal cu tradiție, din Craiova. Am pregătit suprize publicului meloman pe care îl așteptăm în număr cât mai mare”, a declarat Vlad Drăgulescu, directorul Filarmonicii Oltenia.

Prețul biletelor este între 15 și 30 de lei pentru un concert. Și pentru că tot este vorba de un festival de muzică sub toate formele, în fața Filarmonicii oltene vor cânta pentru craioveni artiști neconvenționali cu instrumente pe măsură: pahare și ferăstraie.

Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației Craiova Capitală Cultură Europeană 2021.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Cum să arăți ca Spider-Man: antrenamentul și dieta lui Tom Holland pentru filmul anului de la Marvel
Capital.ro
6.000 de euro pentru un apartament în România. Ce trebuie să știe cei care vor să-l cumpere
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
România, prima țară din lume cu asigurare anti-drone pentru locuințe. Ce se întâmplă dacă războiul ajunge pe teritoriul nostru
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul despre posibilul nou investitor de la Rapid: ”Are o avere de 500 de milioane de euro”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului