Şase metode de prevenire a cariei dentare

Toată lumea ştie cât de dureroase sunt cariile dentare şi că atunci când ai parte de un astfel de episod, viaţa ta e dată peste cap. Iată, însă, ce trebuie să faceţi și ce alimente să alegeți pentru a le preveni, evitând situaţii atât de neplăcute.
Romania TV
06 iul. 2016, 08:16
Şase metode de prevenire a cariei dentare

Caria dentară este boala cu cea mai mare răspândire, atât la copil, cât şi la adult. Din cauza durerilor şi a complicaţiilor pe care le provoacă, metodele de prevenire a acesteia au devenit o preocupare din ce în ce mai frecventă în ziua de astăzi.

Medicul Mihaela Dan, specialist ortodonţie, aduce în discuţie cele mai importante modalităţi prin care putem preveni apariţia cariei dentare, asigurând totodată o bună sănătate a întregii cavităţi bucale.

Cariile dentare pot afecta atât smalţul (stratul exterior al dintelui), cât şi dentina. Acestea se formează atunci când produsele alimentare care conţin carbohidraţi intrăîn contact cu dinţii. Bacteriile care trăiesc în gura digerăaceste alimente, transformându-le în acizi. Bacteriile, acizii, resturile alimentare şi saliva se combină formând placadentară, care la rândul ei se lipeşte de dinţi. Acizii din placă dizolvă suprafaţa smaltului dinţilor, creând în dinţi cavităţile numite carii.

Odată ce această cavitate a ajuns la dentină, dintele poate deveni sensibil, mai ales la contactul cu alimentele şi băuturile dulci şi alimentele acide sau calde. „Dacă dezintegrarea se apropie de pulpadentară, îşi face apariţia durerea şi poate fi nevoie de analgezice pentru a o controla. Din fericire, acest scenariu poate fi prevenit prin respectarea unor reguli benefice pentru sănătatea dentară”, este de părere doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodonţie în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert.

Alimentaţia adecvată

O alimentaţie corectă este necesară încă din perioada de formare a dinţilor, pentru creşterea rezistenţei smaltului dentar. Având în vedere că dinţii încep să se formeze încă din viaţa intrauterină şi continuă până la 13-14 ani, este necesar ca femeile însărcinate să aibă o alimentaţie cât mai echilibrată, bogată în vitamine şi săruri minerale, să evite îmbolnăvirile pe timpul sarcinii, pentru a nu influenţa negativ în niciun fel dezvoltarea copilului. După naştere, copilul trebuie să aibă o alimentaţie sănătoasă, pentru a avea dinţi sănătoşi.

Alimentele acţionează atât pe cale internă, prin asigurarea elementelor necesare formării dinţilor, cât şi pe cale externă.

Unele alimente şi băuturi, prin compoziţia sau descompunerea lor produc acizi care atacă smalţul, producând astfel caria. Includem în această categorie dulciurile, băuturile carbogazoase, alimentele acre (murături, oţet, citrice), alimentele lipicioase care rămân multă vreme între dinţi.

„Există, însă, şi numeroase alimente care ajută la prevenirea cariei şi pe care este recomandat să le includem în alimentaţie: laptele şi brânza, care reduc ph-ul acid, ceaiul verde, negru şi alimentele verzi (spanac, broccoli), care împiedică aderarea bacteriilor, legumele şi fructele tari, care curăţă dinţii de alte resturi alimentare”, a completat dr. Mihaela Dan.

Igiena corectă

Îndepărtarea plăcii bacteriene şi a resturilor alimentare este esenţială pentru prevenirea cariei, deoarece ph-ul acid creat de acestea scot calciul din smalţ, slăbindu-irezistenţa. Periajul dentar este recomandat să aibă loc cel puţin două ori pe zi, mai ales seara, înainte de culcare, şi trebuie completat cu folosirea zilnică a aţei dentare în spaţiile în care periuţa nu pătrunde, a duşului bucal şi a apei de gură.

Folosirea aţei dentare reprezintă cel mai eficient mod de a curăţa spaţiul dintre dinţi şi de sub linia gingiei. Acest obicei poate preveni formarea plăcii dentare şi deteriorarea gingiilor, a dinţilor şi a osului, dacă este realizat corect, respectând câţiva paşi simpli:

·         Se ia o bucată de 30 –  40 cm de aţă dentară şi se înfăşoară în jurul degetului arătător de la o mână, lăsând liber aproximativ 5 cm de aţă dentară

·         Folosind degetul mare şi degetele arătătoare, aţa se introduce între dinţi uşor printr-o mişcare de tăiere

·         Aţa dentară se curbează într-o formă de „C”  în jurul fiecărui dinte şi sub linia gingiei

·         Ata dentarăeste mişcată în sus şi în jos, curăţând lateralafiecărui dinte

Îndreptarea dinţilor cu ajutorul aparatului dentar fix sau mobil

Înghesuirile dentare nu permit pătrunderea periuţei sau a aţei dentare pentru curăţarea corectă a dinţilor şi astfel apar cariile. În acest caz, atât aparatul dentar fix, cât şi cel mobil şi-au dovedit eficienţaîn tratarea problemei.

„De multe ori, pe parcursul tratamentului ortodontic, pe măsură ce dinţii se deplasează, sunt descoperite carii pe zonele care erau greu accesibile şi care devin vizibile după alinierea dentară. Aşadar, aparatul dentar nu are rol doar de îmbunătăţire a aspectului estetic, ci şi de prevenire a cariei şi parodontozei”, subliniază medicul.

Sigilarea dentară

Această metodă reprezintă umplerea şanţurilor adânci ale molarilor, în principal, cu un material asemănător celui de obturaţie (plomba), pentru a evita ca în profunzimea lor să se acumuleze resturi alimentare care sunt greu de îndepărtat şi care ar produce caria dentară.

Molarul de 6 ani este dintele cel mai frecvent afectat de carie, datorită faptului că el erupe primul din seria celor permanenţi, iar mulţi părinţi şi copii îl considerătot dintele de lapte, care se va schimba. Din acest motiv şi pentru că se află în spate, copiii şi părinţii nu îi acordă multă atenţie la periaj. Studiile arată că sigilarea dentară îl protejează şi reduce foarte mult riscul apariţiei cariei dentare.

Fluorizarea locală

Dacă efectele fluorului administrat pe cale generală (sub formă de tablete, apă cu adaos de fluor etc.) asupra întregului organism sunt controversate, nu există însă nicio îndoială că fluorul adminstrat local, sub formă de geluri aplicate periodic pe dinţi în cabinetul stomatologic, întăreşte şi protejează dintii faţă de apariţia cariei, fără nici un fel de efecte secundare nedorite.

De asemenea, pastele speciale cu calciu ajuta la remineralizarea zonelor de smalţslăbite.

Controlul stomatologic periodic 

Vizita regulată la medicul stomatolog are rolul de a asigura o igienizare profesională (detartraj, periaj şi air-flow), suplimentară celei efectuate acasă şi de a depista în stadiu iniţial, uneori reversibil, orice problemă dentară.

În stadiile incipiente, cariile dentare nu prezintă niciun simptom, dar medicul specialist poate fi în măsura în urma consultaţiei să identifice o cavitate aflată încă în stadiu incipient.

Acesta este un motiv esenţial pentru care ar trebui să vizitaţi cabinetul stomatologic cu regularitate, astfel încât micile probleme să nu se transforme într-o degradare avansată a dintelui, care ar fi mai dificil de tratat.

Citește ce greșeli e posibil să faci când îți îngrijești dinții AICI

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
China anunță că a creat „super oțelul”. Ce proprietăți are materialul care poate rezista condițiilor extreme dintr-un reactor nuclear
Capital.ro
A murit marele actor din Superman. Doliu la Hollywood. Nu-l vom uita niciodată!
Playtech.ro
Ce a pățit o familie de români după ce mașina a fost lovită de un șofer grec. A fost nevoie de intervenție din România: „Grecia a devenit o țară de evitat”
Adevarul
Ucrainenii dezvoltă drone „imposibil de bruiat” cu rază de până la 100 km: „Războiul s-a schimbat”
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
A plecat actorul care a fermecat România. Toți copii îl imitau
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost înjunghiată de fostul ei iubit într-un centru maternal din Călărași
Cancan.ro
ALERTĂ în România: se ÎNTÂMPLĂ de la 00! Nu ieșiți din case
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice