Scandal la Universitatea Maritimă Constanţa. Studenţii nigerieni cer agenţiei care le plăteşte studiile să le achită şi alte cheltuieli

Cei 127 de studenţi nigerieni care învaţă la Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) s-au revoltat joi, fiind nemulţumiţi de faptul că au solicitat să le fie achitate de către agenţia din ţara lor, cea care le plăteşte studiile, cheltuieli suplimentare de 500 de euro, ameninţând că în caz contrar renunţă la facultate, toţi fiind în ultimul an.
Filip Stan
12 apr. 2018, 12:13
Scandal la Universitatea Maritimă Constanţa. Studenţii nigerieni cer agenţiei care le plăteşte studiile să le achită şi alte cheltuieli

Cei 127 de studenţi nigerieni de la Universitatea Maritimă din Constanţa au avut joi, discuţii de mai multe ore cu conducerea instituţiei de învăţământ, ei fiind nemulţumiţi de faptul că agenţia guvernamentală care le plăteşte studiile nu doreşte să le achite cheltuieli suplimentare, care se ridică în total la 500 de euro. Ei au avut o întâlnire cu rectorul UMC, Cornel Panait, acesta luând legătura în timpul discuţiilor şi cu reprezentanţii agenţiei guvernamentale din Nigeria. Atmosfera a fost una destul de tensionată, iar la faţa locului au fost prezente echipaje de jandarmi şi poliţie, care însă nu au fost nevoite să intervină.

Cornel Panait a declarat jurnaliştilor la finalul întâlnirii că studenţii primesc aceiaşi bani ca şi anul trecut şi că o altă nemulţumire a lor este că a fost întârziată plata către ei de către autorităţile din Nigeria, dar această problemă este în curs de rezolvare.

„Nu s-a schimbat nimic faţă de anul trecut. NIMASA (The Nigerian Maritime Administration and Safety Agency) a întârziat foarte mult plata în raport cu studenţii şi în raport cu noi. Problema este următoarea: studenţii ne-au cerut nouă să introducem în ultimul invoice nişte cheltuieli suplimentare pe care ei consideră că ar trebui să le suporte finanţatorul. Aceste cheltuieli suplimentare sunt: transport, spălat de rufe, editare lucrare de diplomă şi utilităţi care înseamnă, 50 de euro, 50 de euro, 300 de euro şi 100 de euro. NIMASA nu a dorit să facă treaba asta şi a considerat că alocarea bugerară a fost suficientă”, a explicat rectorul UMC.

El a spus că banii pe care atât studenţii, cât şi universitatea urmau să-i primească în mod normal vor intra în conturi în câteva zile. Cornel Panait susţine că studenţii nu mai doresc nici aceşti bani dacă nu primesc şi diferenţa de bani solicitată.

„Studenţii spun că dacă nu li se plăteşte diferenţa de bani pe care au cerut-o, nu vor aceşti bani. Deci ei nu vor banii care să le permită să continue studiile, ei spun nu, trebuie să plecăm în Nigeria. Au spus că renunţă la tot dacă nu primesc o plată suplimentară. Discuţia cu directorul a fost în felul următor, să îi trimitem o factură care să includă lucrurile care până acum nu au fost plătite, vor analiza acest lucru şi pe baza acestei analize vor decide. Studenţii spun că nu trebuie decis nimic, trebuie plătit, adică este o politică de forţă extraordinară”, a explicat rectorul UMC.

El a menţionat că studenţii nigerieni primesc din partea agenţiei din ţara lor în fiecare lună câte 457 de euro pentru mâncare, 310 euro pentru cazare şi o bursă de 220 de euro.

Cornel Panait consideră că această politică de forţă adoptată de studenţii nigerieni are doar două soluţii, fie agenţia respectivă acceptă cererile lor, fie nu, iar atunci ei renunţă la studii.

„După părerea mea, pe această politică de forţă, eu fără să ştiu despre ce este vorba şi cum este o asemenea mentalitate, există două soluţii. Prima soluţie este ca ei să trimită în continuare diferenţa de bani ori dacă nu, studenţii spun că nu mai vor să continue studiile”, a precizat Cornel Panait.

Toţi aceşti studenţi sunt în ultimul an de studii, ei ajungând să studieze la UMC în baza unui parteneriat între universitate şi agenţia guvernamentală din Nigeria.

În urmă cu doi ani, ei au protestat fiind nemulţumiţi de faptul că banii pentru cazare şi masă erau oferiţi de statul nigerian UMC şi nu lor. Ei au spus atunci că nu mai doresc să stea la Hotelul Flora din Mamaia, unde locuiau şi că preferă să-şi găsească singuri locuinţe şi să îşi cumpere mâncare, solicitare admisă de reprezentanţii agenţiei nigeriene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT