SCANDALOS! Campion naţional la TENIS, respins la liceul sportiv „Mircea Eliade” la proba de TENIS

Situaţie incredibilă în sistemul românesc de învăţământ: Rareş Mandu (15 ani), unul dintre cei mai talentaţi juniori români şi campion naţional de dublu în 2014, a picat chiar la proba de aptitudini pentru tenis, din cadrul concursului de admitere în clasa a IX-a a liceului cu program sportiv "Mircea Eliade" din Bucureşti.
Filip Stan
04 aug. 2015, 07:22
SCANDALOS! Campion naţional la TENIS, respins la liceul sportiv

Culmea este că ceilalţi cinci sportivi care au trecut probele de aptitudini sunt mult mai slab cotaţi decât rareş Mandu, unii chiar fără vreun meci de tenis profesionist în picioare.

„Fără să mă laud, eu am cel mai bun serviciu din ţară, la vârsta mea, cu cea mai bună medie de aşi pe meci. Dintre jucătorii buni care au dat examenul, numai eu am fost picat. Dintre cei cu care am jucat până acum, eu i-am bătut pe toţi de acolo. Îi înving pe toţi, aproape în fiecare meci. Sincer, pe unii care au luat nota 10 i-am bătut cu 6-2, 6-2”, a declarat Rareş Mandu pentru ProSport.

Săptămâna trecută, la o lună şi jumătate după ce a fost respins, Rareş Mandu a câştigat turneul internaţional „Argeş Cup”, competiţie din calendarul Tennis Europe la care au participat sportivi din nouă ţări. Alţi juniori admişi la liceul „Mircea Eliade”, în cadrul probelor de tenis, nu au reuşit să treacă de primul tur!

Rareş Mandu a intrat, totuşi, la „Mircea Eliade”, însă pe locurile de la profilul ştiinte sociale, bazându-se exclusiv pe rezultatele la învăţătură.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT