Scandalul din Sănătate, mutat la Transporturi. Cum a fost anulat un concurs pentru funcţia de manager de spital în timpul desfăşurării!

Noi nerreguli au fost descoperite în sistemul medical. Se pare că unicul candidat care voia funcţia de manager al Spitalului CF Sibiu, instituţie medicală aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a rămas fără funcţie.
Alina Costache
17 aug. 2021, 15:30
Scandalul din Sănătate, mutat la Transporturi. Cum a fost anulat un concurs pentru funcţia de manager de spital în timpul desfăşurării!

Scandalul din Sănătate, mutat la Transporturi. Conf.univ.dr. Liliana Coldea este cea care a condus, de altfel, spitalul, înainte de a deveni manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în primăvara anului trecut. Coldea a rămas, însă, fără funcţia de manager al celei mai mari instituţii medicale din judeţul Sibiu în urma scandalului izbucnit în noiembrie anul trecut, legat de numărul foarte mare de cazuri de COVID-19 şi de decese în spital. Raluca Turcan  i-a solicitat managerului să îşi dea demisia, considerând că Liliana Coldea, alături de directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, dr. Gabriel Budescu, este vinovată de modul defectuos de gestionare a pandemiei.

Scandalul din Sănătate, mutat la Transporturi. Cum a fost anulat un concurs pentru funcţia de manager de spital în timpul desfăşurării!

Liliana Coldea s-a înscris, iar în data de 10 august a susţinut proba teoretică, fiind singurul candidat.

În data de 16 august, conf.univ.dr. Liliana Coldea a mers la Spitalul CF Sibiu, unde era programată proba de susţinere a proiectului de management. Deşi ar fi trebuit ca proba să înceapă la ora 10.00, Coldea a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost anunţată, la 10.20 că va fi anulat concursul.

„Nu am fost înştiinţată despre motivele care au stat la baza anulării concursului pentru manager la Spitalul CF Sibiu. Nu este normal să se anuleze pentru că era în plină desfăşurare. În 16 august trebuia să fie susţinerea proiectului de management. Eu m-am prezentat la ora 10.00 şi la ora 10.20 comisia de concurs a venit cu o adresă prin care mă înştiinţează că nu se poate derula această probă întrucât nu s-au primit de la Ministerul Transporturilor nişte răspunsuri la adrese făcute de comisia de concurs. Nu am mai susţinut proba. Aseară (luni – n.r.), la ora 20.17 am primit email prin care sunt înştiinţată de decizia Consiliului de Administraţie prin care se anulează concursul fără a mi se aduce la cunoştinţă motivele anulării”, a declarat Liliana Coldea.

Medicul spune că a întrebat care este conţinutul acelor adrese care nu au venit de la MT, dar nu i s-a răspuns.

„Am susţinut proba teoretică în 10 august şi în 16 trebuia să susţin proiectul de management. Evident, este făcătură. Nu este nicio bază legală de anulare a acestui concurs. Eu vreau să mi se aducă la cunoştinţă baza legală de anulare a concursului. Am trimis către Consiliul de Administraţie o adresă, am făcut o petiţie către ministrul Transporturilor. O să iau legătura cu un avocat şi probabil o să mergem în instanţă”, ameninţă dr. Liliana Coldea.

Concursul trebuia să aibă loc în perioada 4 – 21 august 2021.

Anunţul privind anularea concursului de manager al Spitalului CF Sibiu a fost postat şi pe site-ul instituţiei medicale.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă prezintă raportul de eficacitate a vaccinului anti-Covid: „Vaccinarea scade de 10 ori riscul de infectare cu SARS-COV 2” GALERIE FOTO
 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Victor Becali, șocat de salariul lui Denis Drăguș la FCSB! Cuvântul rostit când a auzit suma astronomică
Capital.ro
Patronii din România caută tot mai des acești muncitori. Care sunt motivele pentru care îi preferă
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului