SCANDALUL MICROSOFT. Dan Nica ar fi pretins şi primit o parte din 20 de milioane de dolari plătiţi de Fujitsu

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), Dan Nica, este acuzat că ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane dolari, ce a fost virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off-shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică, potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Romania TV
26 sept. 2014, 15:11
SCANDALUL MICROSOFT. Dan Nica ar fi pretins şi primit o parte din 20 de milioane de dolari plătiţi de Fujitsu

DNA cere efectuarea urmăririi penale faţă de nouă foşti miniştri care ar fi săvârşit infracţiuni de corupţie în perioada mandatelor, printre care Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica, Alexandru Athanasiu şi Daniel Funeriu.

Consultanţa şi asistenţa tehnică era aferentă unui contract încheiat cu Guvernul României, iar Dan Nica, în baza influenţei pe care o avea, urma să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

Mai precis, „în perioada aprilie – noiembrie 2004, Nica ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off-shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers”, se afirmă în comunicatul DNA.

Citeşte şi Alexandru Athanasiu, despre cererea DNA: Nu sunt nici şocat, nici disperat. N-am luat mită, n-am spălat bani

Concret, Dan Nica, ministru al MCTI în perioada 2000 – iulie 2004 şi în prezent membru al Parlamentului European, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, ar fi stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorţiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă; ar fi înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

Ecaterina Andronescu, după anunţul DNA privind URMĂRIREA PENALĂ: Sunt ŞOCATĂ! Cred că este o glumă VIDEO

Deputat din partea PDSR și apoi PSD din 1996, în perioada 2000-2004, Dan Nica a fost ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației în guvernul Adrian Năstase, iar din decembrie 2008 până în septembrie 2009 a fost vice-prim-ministru și ministru de interne în guvernul Boc începând cu 11 februarie 2009, dată la care a depus jurământul.

În data de 28 septembrie 2009, Dan Nica a fost demis din funcție de către premierul român Emil Boc. Acțiunea premierului Boc, făcută aparent în acord cu președinția, a declanșat o criză a coaliției de guvernământ din România.

După 3 zile, pe 1 octombrie 2009, președintele României Traian Băsescu, a semnat revocarea din funcție a lui Dan Nica, deși era de așteptat o reacție politică a partidului acestuia, PSD. AStfel, toți miniștrii PSD din guvernul Boc au demisionat, fiind solidari cu Nica.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT