Scandaluri în serie cu banii europeni. Vezi şmecherii abonaţi la fonduri

Scandalurile cu bani europeni s-au ţinut lanţ în ultimii doi ani. De la miniştri la parlamentari şi şefi de agenţii, mai mulţi înalţi funcţionari ai statului au ajuns până în faţa procurorilor anticorupţie să dea explicaţii pentru afaceri cu fonduri obţinute de la Uniunea Europeană, relatează România TV.
Romania TV
21 mai 2012, 09:44
Scandaluri în serie cu banii europeni. Vezi şmecherii abonaţi la fonduri

Potrivit România TV, anul trecut, Ioan Botiş şi-a dat demisia din funcţia de Ministru al Muncii, după ce s-a descoperit că fundaţia la care lucra soţia sa atrăgea 500.000 de euro, bani europeni, din proiecte derulate prin programul gestionat de ministerul condus de Botiş.

Tot în 2011, banii europeni l-au băgat după gratii pe Silviu Bian, pe atunci şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit procurorilor anticorupţie, Bian le cerea şpaga subordonaţilor, promiţându-le contracte pe bani europeni.

Şi Melania Vergu, fost purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei, a atras, cu scandal, bani europeni. Fosta consilieră a lui Daniel Funeriu a fost nevoită să-şi dea demisia după ce s-a descoperit că a semnat un contract in valoare de patru milioane de euro, bani europeni pentru un proiect din domeniul educaţiei.

Fosta soţie a lui Sebastian Vlădescu, Carmen Vlădescu, a obţinut 2,6 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin programe POSDRU, pe vremea când Vlădescu era încă ministru al Finanţelor.

Preşedintele clubului de fotbal Dinamo, Nicolae Badea, a făcut afaceri pe bani europeni cu firma fostului ofiţer SIE, Teodor Ilieş. Manufuture România, asociaţia lui Badea, i-a dat aproape un milion cinci sute de mii de lei societăţii lui Ilieş pentru calculatoare portabile, computere de birou, imprimante şi servicii de IT.

Nu sunt străini de afaceri cu bani europeni nici fostul ministru al Tineretului, Sorina Plăcintă, care a beneficiat de finanţare UE de 2.000.000 de euro, şi nici preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, ce a primit un milion de euro.

Numele Biancăi Jurcă, fostă membră a PDL şi ex-specialistă în Politici şi Programe la oficiul pentru IMM-uri din Banat apare în scandalul fondurilor europene. Tânăra a cerut peste 120 de mii de euro de la Uniunea Europeană pentru a-şi moderniza salonul de înfrumuseţare, în perioada în care mama acesteia gestiona fondurile. Bianca Jurcă a fost luată în colimator în momentul în a cerut 122 de mii de euro pentru propriul salon de cosmentică. N-a ţinut cont de faptul că era angajată a Agenţiei pentru IMM-uri Timiş, iar şefă îi era chiar mama ei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT