Scapă repede de stres. Vezi câţiva paşi simpli pe care îi poţi urma în fiecare zi

Diverse studii realizate de cercetători din diferite ţări evidenţiază câteva modalităţi simple de a scăpa de stres, care pot fi urmate în fiecare zi şi pe care specialiştii le recomandă ca fiind eficiente.
Romania TV
16 ian. 2013, 14:25
Scapă repede de stres. Vezi câţiva paşi simpli pe care îi poţi urma în fiecare zi

Încearcă o gumă de mestecat: 10 minute

Cercetătorii din Australia şi Anglia au descoperit că cei care mestecă gumă în momente de stres se simt mai puţin încordaţi şi au nivelul cortizolului (hormonul stresului) din salivă mai scăzut cu 18 la sută, scrie Huffington Post. „Mestecatul intensifică circulaţia sângelui spre creier, ceea ce ne poate face să ne simţim mai alerţi – şi ne poate distrage, de asemenea, de la factorii stresanţi”, spune Andrew Scholey, coautor al studiului şi directorul Centrului de Psihofarmacologie de la Universitatea Swinburne.

Bea ceai: 12 minute

Oamenii care au băut patru porţii de ceai negru pe zi timp de şase săptămâni au fost capabili să se elibereze mai repede de stres şi au rezultat ca având niveluri mai joase de cortizol după un eveniment stresant, potrivit unui studiu de la University College din Londra. Componentele chimice din băutura plină de antioxidanţi ne pot relaxa prin efectul pe care îl au asupra neurotransmiţătorilor din creier.

Încearcă un masaj acasă: 15 minute

Jurnalul Internaţional de Neuroştiinţă a informat că un masaj pe scaun, timp de 15 minute, făcut de două ori pe săptămână, poate diminua nivelul de stres, probabil prin calmarea sistemului nervos simpatic. Abordarea de „masaj acasă” este o alternativă eficientă. „Simpla rulare a unei mingii de tenis pe deasupra muşchilor poate declanşa o reacţie similară”, spune Tiffany Field, directorul Centrului de Cercetare a Atingerii de la Universitatea de Medicină din Miami.

Scrie despre stres: 20 de minute

Un studiu din 2010 cu privire la anxietate, stres şi modalităţile de a le face faţă a arătat că scrisul despre un eveniment stresant pentru doar 20 de minute în două zile a scăzut nivelul de stres. Aşezarea sentimentelor pe hârtie pare să organizeze gândurile, ajutându-ne să procesăm experienţe neplăcute şi să eliberăm emoţiile negative.

Ascultă muzica pe care o iubeşti: 30 de minute

Muzica poate declanşa emoţiii pozitive şi reduce nivelul de hormoni de stres. Un studiu din Jurnalul de Îngrijire Avansată (a pacienţilor) a descoperit că pacienţii care ascultau cântece alese de ei au fost mai puţin neliniştiţi înainte de operaţie.

Îmbunătăţeşte-ţi şi mai mult starea dansând pe cântecele preferate pentru a elibera endorfine.

Ia o pauză de la tehnologie: 45 de minute

Potrivit studiului unor cercetători de la Universitatea din California, Irvine şi din armata Statelor Unite, monitorizarea bătăilor inimii a arătat că simpla verificare a mailului i-a pus pe participanţi într-o stare constantă de alertă, pulsul indicând prezenţa stresului. „Am aflat că închiderea mailului diminuează anxietatea”, a spus Gloria Mark, coautor al studiului.

Fă curăţenie în casă: 60 de minute

Natura repetitivă a treburilor casnice poate ajuta la eliberarea tensiunii. „Ne pierdem în ritmul de împăturire a hainelor sau de dat cu aspiratorul, ceea ce poate să întrerupă cursul normal al gândurilor stresante şi să provoace un răspuns de relaxare din partea corpului.”, a explicat Herbert Benson, director emerit al Institutului Benson-Henry de Medicină pentru Minte şi Corp de la Spitalul General din Massachusetts.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte