Schengen şi paradoxul românesc

Ministrul francez de interne, Claude Guéant, a provocat recent o mare polemică, afirmând că “nu toate civilizaţiile au aceeaşi valoare”. Ministrul cunoscut bine românilor mai cu seamă din cauza severităţii cu care îi tratează pe cerşetorii de pe străzile Parisului, s-a referit în primul rând la islam, la rugăciunile din plină stradă şi la femeile acoperite cu voal, dar ideile sale au fost părut să fie mai cuprinzătoare. “Există în orice caz anumite comportamente care nu îşi au locul în ţara noastră, a explicat Claude Guéant, dar nu pentru că sunt străine, ci pentru că ele nu sunt conforme cu viziunea noastră asupra lumii. Contrar a ceea ce susţine ideologia relativistă a stângii, a încheiat el, nu toate civilizaţiile au aceeaşi valoare”, scrie Deutsche Welle.

Claude Guéant a redeschis de fapt vechea dispută despre superioritatea culturii şi civilizaţiei occidentale. În ultima jumătate de secol, tot ce înseamnă stângă progresistă a dus o luptă pe toate fronturile pentru a discredita ideea unei ierarhii culturale şi pentru a combate europocentrism-ul epocii antebelice. De altfel, preopinenţii ministrului Guéant au părut în primul rând surprinşi că cineva mai are curajul să trateze subiectul în termeni pe care antropologia i-ar fi clasat definitiv şi pe care democraţia i-ar fi exclus din câmpul onorabilităţii. Aceste idei privitoare la superioritatea civilizaţiei europene, au susţinut adversarii ministrului, au provocat legile rasiale în Germania nazistă, în Italia fascistă şi în Franţa de la Vichy, conducând direct la Shoah.

Exagerarea face parte din polemică. Pentru publicul românesc, ideile acestea dobândesc în orice caz culori diferite, după cum au cu siguranţă şi anumite reflexe dureroase. În primul rând, ceea ce a spus Claude Guéant se răsfrânge în zonele sale periferice şi asupra unor ţări ca România şi Bulgaria, care sunt ţinute “la distanţă” cât priveşte libertatea de circulaţie. Există şi în privinţa românilor, ţigani sau nu, o reticenţă privitoare la gradul de civilizaţie pentru care conduitele lor extrem de vizibile depun mărturie.

Presa a citat copios afirmaţiile unui fost diplomat olandez Robert van Lanscot, care a spus că est-eropenii nu au contribuit cu nimic la cultura europeană şi că adevărata Europă începe pe partea vestică a râului Neretva din Mostar. E o altă versiune a ideii potrivit căreia Europa se încheie odată cu linia răsăriteană a catedralelor. Un alt olandez, acuzat de unii membri ai Parlamentului de la Bruxelles de atitudini anti-europene, a declarat că se consideră, dimpotrivă, un veritabil apărător al europenităţii.

Alte articole

Ilie Bolojan le-a cerut miniștrilor și diplomaților români să promoveze companiile românești și să se implice cât mai mult în atragerea investitorilor

Afacerile care au de pierdut după intrarea României în Schengen. „Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute”

Dar lăsând la o parte miza politică imediată, românii au avut mereu faţă de aceste aserţiuni o atitudine paradoxală. Românii au iubit aproape fără rezerve Europa occidentală şi i-au recunoscut superioritatea. De fapt, superioritatea culturii şi civilizaţiei occidentale a reprezentat de fiecare dată şi în fiecare etapă a istoriei româneşti adevăratul motor al tuturor transformărilor.

Echivalenţa culturilor sau a civilizaţiilor nu a fost niciodată pentru reformiştii eurofili o idee demnă de a fi luată în considerare, în ciuda faptului că plasa societatea românească într-o poziţie de inferioritate vădită. Ceea ce e de subliniat este că, în ciuda unor dispute interne cu privire la situarea culturii româneşti şi la sursele istorice ale originalităţii sale, intelectualul român şi-a căutat validarea şi o caută în continuare în primul rând în occident, ceea ce i-a permis să vadă în Europa mai curând capitala propriei provincii decât o civilizaţie istoric distinctă.

Relativismul antropologic a făcut carieră fireşte şi în cercurile stângii intelectuale din România, dar intelectualii de stânga văd ei înşişi în aceste idei expresia superiorităţii Vestului. Un rezumat simplificat la extrem al dezbaterii intelectuale din ultimii 10-15 ani (care a avut în centrul ei mai ales “Omul recent” al lui Horia-Roman Patapievici) arată că, în opinia stângii, dreapta românească ar susţine pe mai departe ideea conservatoare a superiorităţii civilizaţiei europene, întrucât ar ignora ultimile achiziţii ale gândirii europene sau, cu alte cuvinte, întrucât nu ar fi îndestul de europeană. Pentru stânga, dreapta manifestă pur şi simplu o formă de înapoiere. Aşadar, stânga relativistă se autovalidează paradoxal tot prin raportare la occident, recunoscându-i superioritatea chiar şi atunci când acesta şi-o neagă.

Politica conţine mereu în miezul ei intim un sentiment care nu este neapărat dezvăluit, dar care acţionează cu mai multă forţă decât toate argumentele desfăşurate discursiv. În cazul României, este vorba de dorinţa fierbinte de a fi recunoscută, validată, acceptată de o lume pe care, în ciuda unei retorici uneori resentimentare, nu încetează să o admire. Cele mai tânguitoare lamentaţii despre decăderea recentă a Europei occidentale pot fi auzite tocmai aici, în ţara care, în opinia unor occidentali, contribuie ea însăşi la această decădere. De aceea, în ciuda combativităţii guvernului şi a preşedintelui, eşecul Schengen nu stârneşte deloc mişcări de protest.