Schimbări IMPORTANTE anunţate de Twitter. Noile reguli îi vizează pe toţi utilizatorii

Twitter filtrează, începând de marţi, mesajele care conţin discurs instigator la ură referitor la apartenenţa religioasă, încercând să extindă astfel lupta împotriva mesajelor agresive publicate pe reţelele de socializare, potrivit AFP.
Romania TV
10 iul. 2019, 18:11
Schimbări IMPORTANTE anunţate de Twitter. Noile reguli îi vizează pe toţi utilizatorii

Într-un document publicat pe blogul companiei, Twitter a precizat că va şterge mesajele care ”dezumanizează persoanele pe baza apartenenţei religioase”, după ce existenţa unor astfel de mesaje îi va fi semnalată.

Compania precizează că mesajele publicate anterior zilei de marţi şi raportate vor fi de asemenea eliminate, dar nu vor fi însoţite de suspendarea contului, din moment ce au fost publicate înainte de înăsprirea regulilor.

Twitter nu precizează în schimb în articolul de pe blog dacă tweeturile publicate după înăsprirea regulilor vor fi însoţite de suspendarea contului persoanei care a postat mesajul.

Pentru a-şi ilustra decizia, reţeaua de socializare a oferit mai multe exemple de sintagme pe care le consideră dezumanizante la adresa unei religii precum ”dezgustător” şi ”animale murdare”.

Twitter s-a angajat într-o mişcare mai amplă de luptă împotriva limbajului urii pe platforma sa. Compania condusă de Jack Dorsey a anunţat recent măsuri împotriva mesajelor liderilor politici care incită la violenţă sau la ură.

Potrivit experţilor, măsura ar fi orientată împotriva mesajelor frenetice postate de Donald Trump pe Twitter.

Reţeaua de socializare are, de altfel, reguli clare de în ceea ce priveşte tweeturile care incită la violenţă împotriva unui individ sau a unei comunităţi, cele care glorifică actele teroriste sau hărţuiesc o anumită persoană.

Asemenea Facebook şi altor reţele de socializare, Twitter este acuzat frecvent că nu a luat suficiente măsuri pentru a lupta împotriva discursului urii. Compania încearcă, cu dificultate, să împace acest obiectiv cu menţinerea caracterului deschis al platformelor de acest tip.

Preşedintele american, foarte critic la adresa Twitter şi Facebook, pe care le acuză deseori de înclinaţii de stânga, urmează să găzduiască joi un ”summit pe tema reţelelor de socializare” la Casa Albă, la care nu vor participa principalii jucători din acest domeniu, ci conservatorii cei mai critici la adresa companiilor din Silicon Valley.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT