Schimbări importante în NOUL AN ŞCOLAR: Ministrul Educaţiei a semnat ordinul care afectează aproape toţi elevii

Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a aprobat, prin ordin, modificarea metodologiei de organizare a programului "Școală după școală" (SDS), intervențiile punctuale vizând adaptarea programului la nevoile actuale ale sistemului de învățământ preuniversitar, prin deschiderea sa într-o mai mare măsură către comunitate, informează MEN.
Alina Costache
01 sept. 2017, 17:15
Schimbări importante în NOUL AN ŞCOLAR: Ministrul Educaţiei a semnat ordinul care afectează aproape toţi elevii

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a aprobat, prin ordin, modificarea metodologiei de organizare a programului „Şcoală după şcoală” (SDS), anunţă ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat al MEN, transmis vineri AGERPRES, în noua abordare acest program devine o formulă complementară activității școlare obligatorii care, prin modalități integrate de sprijin, are ca obiective prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, creșterea performanțelor școlare, învățarea remedială și accelerarea învățării prin activități educative, recreative și de timp liber.

De asemenea, acesta urmărește dezvoltarea personală și integrarea socială, precum și menținerea elevilor într-un spațiu securizat, ca alternativă la petrecerea timpului liber în medii cu potențial de dezvoltare a unui comportament deviant. Oferta de program SDS va fi proiectată astfel încât să răspundă nevoilor tuturor elevilor și cu prioritate, nevoilor elevilor aparținând grupurilor dezavantajate.

În învățământul primar, programul „Școală după școală” cuprinde activități de educație, complementare activității didactice, corelabile cu activități de susținere și de dezvoltare personală a elevilor.

„Activitățile de educație se referă la supraveghere și îndrumare în efectuarea temelor, dar și la recuperare pentru elevii cu dificultăți cognitive. Activitățile de susținere și dezvoltare personală destinate elevilor cuprind, între altele, măsuri de recuperare pentru elevii cu tulburări emoționale sau de limbaj, activități de dezvoltare pentru elevii capabili de performanță, activități de încurajare a lecturii independente sau proiecte tematice propuse de elevi sau părinți, cadre didactice etc”, precizează MEN.

În învățământul secundar, programul include activități de educație care trebuie corelate cu activitățile de susținere și de dezvolare personală. „Pachetul de activități de educație cuprinde activități de suport pentru efectuarea temelor și activități remediale în timp ce pachetul de activități de susținere și de dezvoltare personală a elevilor cuprinde, printre altele, asistență psihopedagogică pentru recuperarea decalajelor de învățare, consiliere psihologică și consiliere în carieră, respectiv activități pentru accelerarea învățării și pentru performanță”, menționează sursa citată. Fiecare unitate de învățământ, în funcție de grupurile-țintă, concepe module adecvate de pachete de activități.

Finanțarea programului are patru paliere: bugetul autorităților locale, bugetul de stat constituit pentru elevii proveniți din grupurile dezavantajate, programe finanțate din fonduri europene sau naționale și activități școlare și extrașcolare, donații, sponsorizări, prin suportul financiar al asociațiilor de părinți, ai organizațiilor nonguvernamentale etc., cu respectarea legislației în vigoare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: programul complet al cursei de la Baku și unde se vede la TV
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte