Schimbările climatice ne vor aduce CATASTROFE NATURALE. Temperatura limită creşte de două ori

Deşi este puţin probabil să se împlinească prognozele cele mai alarmante privind încălzirea globală, totuşi un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Oxford relevă o creştere de două ori mai mare a temperaturii pe care experţii o consideră ca limită sigură.
Romania TV
21 mai 2013, 08:45
Schimbările climatice ne vor aduce CATASTROFE NATURALE. Temperatura limită creşte de două ori

Potrivit oamenilor de ştiinţă, temperatura va fi cu 4 grade mai ridicată decât cea înregistrată înainte de Revoluţia industrială, dacă se are în vedere creşterea din ultimii zece ani, mai mare cu două grade decât pragul care ar garanta stabilitatea climatică a planetei, notează marţi ziarul El Pais.

Echipa de cercetători internaţionali ai Universităţii Oxford asigură că această situaţie va genera catastrofe naturale în zone extinse ale planetei, provocând secete, furtuni, inundaţii şi valuri de căldură, cu efecte drastice asupra producţiei agricole şi cu urmări secundare precum o migraţie masivă. Cei sceptici faţă de schimbarea climatică notează că cea mai înaltă medie anuală de temperatură din istorie s-a înregistrat 1998 şi că încălzirea globală s-a oprit. Studiul, publicat de Nature Geoscience, menţionează că este nevoie de „o pauză” pentru a putea sugera că planeta nu se încălzeşte în ritm accelerat.

Cel mai călduros deceniu al planetei

Alexander Otto, de la Universitatea din Oxford şi autor al studiului, a declarat ziarului The Guardian că există mulţi factori ai schimbării climatice care nu se pot include în modelele cu care operează climatologii. Potrivit expertului, o mare pare a încălzirii recente a fost absorbită de oceane, dar ea nu va întârzia să revină în atmosferă, expansiunea termică a oceanelor fiind unul din factorii principali care stau la originea creşterii nivelului mărilor.

În 1998 s-a înregistrat cea mai înaltă medie a temperaturii globale anuale de când există registre pentru a evalua efectele fenomenului „El Nino”, sistemul climatic din sudul Pacificului bazat pe uragane şi temperaturi ridicate, combinate cu cele ale fenomenului La Nina, care sunt mai blânde.De atunci, temperatura suprafeţei terestre a indicat o tendinţă clară de creştere peste medie şi pe termen lung – cel mai călduros deceniu al planetei s-a înregistrat după 1998 – cu toate că scepticii asigură că faptul că nu s-a mai atins temperatura maximă din acel an indică o stopare a încălzirii globale.

Potrivit lui Otto, aceste dovezi recente nu pot fi considerate probe evidente că schimbarea climatică s-a oprit. „Este nevoie de o pauză mai mare pentru a trage concluzia că încălzirea globală nu mai are loc”, a spus el. Ar fi vorba de o contabilizare a temperaturilor pe o perioadă de 40 de ani, apreciază expertul. În opinia sa, studiul arată că modelele cu care lucrează oamenii de ştiinţă au „destulă acurateţe”. Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) al ONU urmează să publice un studiu global pe această temă în septembrie. Primul publicat a fost în 2007 şi este luat drept referinţă de toţi experţii.

Jochem Marotzke, profesor la Institutul de Meteorologie Max Planck din Hamburg şi coautor al cercetării, asigură că nu trebuie luat ca referinţă un singur deceniu, ţinând cont ceea ce se ştie despre variaţia naturală a climei. „În ultimul deceniu Terra a continuat să se încălzească, dar încălzirea s-a înregistrat mai mult la suprafaţa oceanelor, decât în cea terestră”, spune el.

Şi alţi cercetători sunt de părere că noile estimări nu aduc prea multă consolare şi că emisiile gazelor cu efect de seră au crescut în ritm mai mare decât cel prevăzut pentru acest moment al secolului XXI, şi că vor continua să crească. Prin urmare şi previziunile de încălzire globală vor creşte.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Dezvăluiri din cazul tânărului care și-a dat foc în cabinetul stomatologic al tatălui său, din Capitală. Ce nu se știa despre intervenția de urgență: „Creează un moment de panică”
Capital.ro
UPDATE. Dezamăgire pentru maghiarii din Transilvania. Budapesta a negat anunțul: Nu ne asumăm acest rol dincolo de granițele Ungariei
Playtech.ro
Motivul pentru care din ce în ce mai mulţi oameni îşi împachetează paşaportul în folie de aluminiu când călătoresc
Adevarul
Imagini din timpul atacului de la Dineul Corespondenților: filmarea a fost publicată
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Alba a sfârșit spulberat de tren! Cum au arătat ultimele clipe din viața sa și de ce nu ar fi reușit să se salveze
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu a intervenit pentru un fotbalist acuzat că schimba valută în baie la Athenee Palace: ”Diliule la cap, așa prost sunt?”
MediaFlux
Luna Plină în Scorpion pe 1 Mai 2026. Cele trei zodii direct afectate
stirilekanald.ro
De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR