Schimbările pregătite de ministrul Educației. Manuale pe tabletă, ca în Finlanda, și reforma tuturor programelor școlare

Daniel David, noul ministru al Educației, și-a început mandatul cu o serie de inițiative menite să modernizeze un sistem educațional care, de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi ineficient.
Mircea Filipescu
30 ian. 2025, 16:25
Schimbările pregătite de ministrul Educației. Manuale pe tabletă, ca în Finlanda, și reforma tuturor programelor școlare

Una dintre problemele stringente pe care le-a identificat ministrul Educației este legată de manualele școlare, multe dintre ele fiind aceleași din 2004. Acest lucru înseamnă că elevii din prezent învață după aceleași materiale folosite de părinții lor, în ciuda avansului tehnologic și al schimbărilor din societate.

În prezent, statul alocă doar 15 lei pentru fiecare manual, indiferent de numărul de pagini sau de disciplina pe care o acoperă. Acest buget redus a dus la apariția unor manuale care nu mai sunt relevante pentru realitățile actuale, mai ales în domenii precum tehnologia și informatica. Evoluția rapidă a societății nu s-a reflectat în resursele educaționale, iar elevii sunt nevoiți să învețe din cărți depășite.

Problema reformei manualelor nu este una nouă. Încă din 2021, s-a propus o schimbare radicală în educație, însă inițiativa a fost contestată și revizuită în repetate rânduri. Fostul ministru Sorin Cîmpeanu a amânat implementarea reformei, iar după demisia sa, succesorii săi, Monica Anisie și Ligia Deca, nu au reușit să implementeze schimbările necesare. Acum, Daniel David își propune să facă din reforma manualelor o prioritate.

Daniel David a anunțat că va aloca fondurile necesare pentru ca manualele școlare să fie comparabile cu cele utilizate în țările occidentale.

Citește și: Evaluarea Naţională 2025. Daniel David, ministrul Educaţiei, propune schimbări majore pentru elevii de clasa a VIII-a VIDEO

„Voi pune câți bani trebuie să pun ca să iasă lucrurile, să arate ca un manual pe care îl știm dintr-o școală, nu știu, americană, sau dintr-o școală vestică, în care te uiți cu plăcere, nu un manual pe care vrei să-l închizi cu rapiditate”, a declarat ministrul pentru Edupedu.

Această investiție va viza atât calitatea conținutului, cât și aspectul vizual al manualelor, astfel încât acestea să fie atractive și să capteze interesul elevilor.

Pentru început, schimbările vor fi aplicate la nivel liceal, unde se lucrează deja la planurile-cadru. Ministrul nu a oferit un termen exact pentru finalizarea acestei tranziții, dar a subliniat că, dacă procesul decurge conform așteptărilor, se va extinde și la învățământul primar și gimnazial.

„Pentru liceu. Deocamdată lucrăm la planurile-cadru pentru liceu. Dacă lucrurile merg bine, va fi timpul să ne gândim și la celelalte. Dacă știu eu bine, cred că ultima reformă pe învățământul primar a fost prin 2013. Da, și pe gimnaziu în 2017. Deci e timpul să te reorientezi și spre ele, dar hai să vedem cum merge întâi procesul acesta cu planurile-cadru pentru liceu”, a explicat Daniel David.

Manuale interactive și digitalizare

Ministrul Educației dorește ca noile manuale să nu fie doar în format static, tipărit sau PDF, ci să fie concepute într-un mod interactiv, astfel încât să atragă atenția elevilor. Acesta a dat exemplul Finlandei, unde elevii primesc tablete care conțin toate materialele educaționale necesare.

„Sunt țări ca Finlanda, în care primești tableta și pe tabletă ai toate conținuturile, manualele. Acum, sigur, cineva ar putea să spună că expunem copiii la ecrane prea mult și totdeauna trebuie să te gândești cum faci această trecere, dar cu siguranță în mintea mea este a muta treptat accentul pe variantele digitalizate”, a precizat ministrul.

Citește și: Masă sănătoasă în şcoli 2025. Programul s-a extins la 500.000 de elevi. Valoarea unui prânz nutritiv este de doar15 lei/zi

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?