Se întâmplă şi la alţii: S-a descoperit aparatură de interceptare în biroul vicecancelarului austriac

Biroul vicecancelarului austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta), a fost spart în cursul serii de miercuri, la scurt timp după ce în aceeaşi încăpere a fost descoperită aparatură de interceptare, a anunţat joi Parchetul din Viena, precizând că a fost deschisă o anchetă.
Romania TV
25 ian. 2018, 17:13
Se întâmplă şi la alţii: S-a descoperit aparatură de interceptare în biroul vicecancelarului austriac

Spargerea a avut loc miercuri seara, în timp ce Strache ieşise pentru a lua masa, a declarat purtătorul său de cuvânt, confirmând o informaţie anterioară difuzată de postul Oe24, citată de Reuters.

El a afirmat că dispozitivul electronic de supraveghere a fost descoperit săptămâna trecută de către specialişti ai serviciilor de informaţii, în spatele unui perete placat cu oglinzi. ”A fost vorba de o verificare de rutină după mutarea într-un nou birou”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Strache s-a mutat în biroul din Palatul Dietrichstein, sediul Ministerului Funcţiei Publice şi al Sportului, după ce partidul său a intrat la guvernare luna trecută, alături de formaţiunea conservatoare OeVP, a cancelarului Sebastian Kurz, notează Agerpres.

”Am deschis o anchetă şi aşteptăm un raport al poliţiei”, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Viena. Motivele acestor incidente nu sunt cunoscute deocamdată, a indicat Ministerul de Interne, condus de FPOe.

Vineri, mii de persoane sunt aşteptate să ia parte la un protest împotriva unui bal al extremiştilor de dreapta organizat de FPOe la Palatul Hofburg din Viena.

Citeşte şi Carmen Dan face dezvăluiri uluitoare despre dosarul deschis după găsirea unui dispozitiv de înregistrare în casa ei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Horoscop 14 noiembrie. Mercur dezleagă mistere și schimbă planurile zodiilor. Cine primește vestea pe care o aștepta de mult
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România