Se schimbă orarul elevilor după noile reguli. La o şcoală din Bucureşti, părinţii au fost anunţati că elevii de clasa a VIII-a se mută după-amiază

Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii îşi face efectul în ţară. Şcolile au început, începând de miercuri, să-i anunţe pe părinţi despre schimbările de orar în cazul elevilor care nu ma încap în schimburi normale din unităţile de învăţământ supraaglomerate din zonele urbane mari, după cum e cazul unei şcoli din Sectorul 4.
Filip Stan
02 sept. 2021, 17:30
Se schimbă orarul elevilor după noile reguli. La o şcoală din Bucureşti, părinţii au fost anunţati că elevii de clasa a VIII-a se mută după-amiază

Se schimbă orarul elevilor după noile reguli. Părinții au fost înştiinţaţi miercuri de conducerea unităților de învățământ că elevii din clasa a VIII-a nu vor mai putea învăța de dimineață, așa cum prevede legea în cazul claselor terminale. Motivul: organizarea distanțării fizice și a schimburilor în spațiul limitat al școlii, care are mii de elevi, nu permite acest lucru.

În aceste condiţii, reprezentanții părinților au participat la discuţii şi au anunţat că nu a fost găsită o soluție pentru ca elevii de clasa a VIII-a să învețe de dimineață.

„Dacă ar învăța dimineața clasa a VIII-a, atunci cursurile lor s-ar termina la 14:00, cu o oră pauză pentru igienizarea și aerisirea claselor, următoarea serie ar putea începe la orele 15:00.

Ori, este o lege care spune că elevii de clasele I-IV nu trebuie să stea în școală peste ora 14:00, deci nu avem cum să aducem clase mici după-amiaza în clasele în care ar învăța clasa a VIII-a dimineața. Planul este să învețe dimineața clasa pregătitoare, clasele I, a II-a, a III-a și trei clase de a IV-a, iar după-amiaza restul.

Pentru a aduce clasa a VIII-a dimineața, ar trebui mutate șase clase din cele menționate după-amiaza, dar directoarea nu a fost de acord. Am propus reducerea orelor și pauzelor pentru a termina la 13:00, dar nici această variantă nu a fost agreată. Așadar, vom învăța după-amiază în acest an școlar”, se arată în mesajul reprezentanților părinților, conform Edupedu.ro.

Citeşte şi: Ședință de guvern vineri, fără USR PLUS. Urmează să adopte proiectul de OUG privind programul „Anghel Saligny”

Se schimbă orarul elevilor după noile reguli. Scenariile luate în calcul de autorităţi

Dacă în 2020 erau trei scenarii de lucru și două dintre ele au funcționat în cea mai mare parte a anului, adică cel hibrid (jumătate din clasă online și jumătate la școală în schimburi) și cel roșu (toți online, exceptând clasele primare și terminale în anumite cazuri), acum școlile vor rămâne deschise pentru toți elevii până se va ajunge la pragul de infecție de 6 la mia de locuitori.

În 2021, şcolile vor trebui să asigure distanțarea și pauzele de dezinfecție și aerisire pentru efective mult mai mari de elevi și acest lucru decalează orarul foarte mult.

„Scenariile stabilite sunt în cea mai mare parte cunoscute. Până la atingerea ratei de infectare de șase la mia de locuitori în localitate, toate creșele grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică”, a explicat miercuri Sorin Cîmpeanu la conferința de presă pe care a avut-o în comun cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, unde au prezentat prevederile ordinului comun care stabilește regulile pentru deschiderea școlilor față în față, pe 13 septembrie.

Cum vor funcţiona creşele, grădiniţele şi şcolile în noul al şcolar 2021 – 2022

„După depășirea ratei de infectare de șase la mie, rămân deschise creșele și grădinițele, toți elevii intră în online, cu o singură excepție: învățământul special. De altfel, pentru învățământul special, activitățile de terapie, activități prin care elevii cu cerințe educaționale speciale învață practic să supraviețuiască, vor fi permise și după depășirea ratei de infectare de șase la mie. După depășirea ratei de infectare de șase la mie nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale”, a mai explicat Cîmpeanu.

Ioana Mihăilă a adăugat: „Măsurile de prevenție se mențin: discutăm despre distanțarea fizică, de aerisirea cvasi permanentă a spațiilor închise din școală, punând accent mai ales pe spațiile cu risc mare de transmitere. Discutăm de locurile de luat masa și de sălile de sport, de menținerea obligativității purtării măștii în spațiile din interior.

Am ajuns la un consens în ceea ce privește tipul de mască purtat. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am revenit și cu câteva precizări despre condițiile pe care măștile de tip textil trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi acceptate. Să fie adaptate feței și să fie să acopere corect nasul și bărbia. Am precizat că se interzic alte tipuri de dispozitive care sunt folosită uneori pe tip de mască”.

Citeşte şi: Noul an şcolar, scenariile stabilite CNSU pentru desfăşurarea cursurilor din 13 septembrie DOCUMENT

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”Am simțit că tata a fost acolo, lângă noi”. Fiica lui Diego Maradona, în lacrimi după ce Argentina s-a calificat în finala Cupei Mondiale
Capital.ro
Cutremur de 7,3 în Mexic. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe state de la Oceanul Pacific
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Victor Pițurcă și-a ales favorita la câștigarea SuperLigii: ”Are prima șansă!”. Ce echipă nu vede bine: ”A pierdut jucători importanți”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind suspendarea lui Nicușor Dan. Alegerile anticipate, o variantă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România