Se schimbă structura anului şcolar. Ce se întâmplă cu examenele şi vacanţa de vară, chestionar pentru părinţi

Chestionar pentru părinți referitor la structura anului școlar, lansat de Federația Națională a Părinţilor.
Filip Stan
23 feb. 2022, 12:50
Se schimbă structura anului şcolar. Ce se întâmplă cu examenele şi vacanţa de vară, chestionar pentru părinţi

Un chestionar referitor la propunerea Ministerului Educației de a modifica structura anului şcolar 2022-2023 a fost lansat de Federația Națională a Părinților – EDUPART. Chestionarul este adresat părinților. Amintim că Edupedu.ro a scris că Sorin Cîmpeanu a avansat ideea organizării anului școlar pe trimestre și că școala va putea începe pe 5 septembrie în anul școlar viitor și se va încheia pe 16 iunie. Semestrele au fost introduse în 1998 de ministrul de atunci al Educației, Andrei Marga.

Structura anului şcolar 2022-2023. S-ar putea reveni la împărţirea pe trimestre. Anunţul ministrului Educaţiei: „Împărţirea pe trimestre permite o mai bună organizare a materiei”
„Având în vedere discuțiile din spațiul public cu privire la eventualele modificări ale structurii anului școlar (numărul total de zile / an școlar, respectiv trecerea de la semestre la trimestre), Federația Națională a Părinților a decis să lanseze un sondaj pentru a vedea percepția părinților referitor la propunerile făcute de Ministerul Educației”, se arată în sondajul amintit anterior.

Iată ce întrebări cuprinde sondajul:

  • Considerați că este benefică pentru sistemul educațional trecerea de la semestre la trimestre?
  • Considerați că începerea anului școlar pentru elevi, în data de 5 septembrie 2022 (conform declarațiilor domnului ministru al educației), aduce beneficii sistemului de educație?
  • Sunteți de părere că durata actuală a anului școlar este suficientă pentru parcurgerea și dobândirea competențelor-cheie din programele școlare?
  • Considerați că structura anului școlar trebuie să țină cont de solicitările patronatelor din turism?
  • În opinia dumneavoastră, ofertele manualelor școlare cumpărate de Ministerul Educației și distribuite gratuit elevilor ar trebui însoțite și de auxiliarele/caietele de lucru?

Structura anului şcolar viitor, proiect:

Structură an şcolar 2022-2023

Vacanţa de vară se scurtează! Ministrul Educaţiei anunţă alte două vacanţe pentru elevi. Cum se schimbă structura anului şcolar
Părinții trebuie să specifice mediul de proveniență, genul, nivelul studiilor, ciclul de învățământ al copilului și județul.

  • Link-ul formularului este aici.

Mai amintim că ministrul Educației a declarat că „este nenatural să ai o împărțire pe semestre” și că nu a aflat de ce s-a renunțat la organizarea pe trimestre: „Nu a știut nimeni să explice, dacă puteți să ne sprijiniți să aflăm vreo explicație, eu, Ministerul Educației, nu am reușit să aflu de ce s-a renunțat la organizarea pe trimestre și s-a trecut la organizarea pe semestre, precum în mediul universitar, care are cu totul și cu totul alt specific. Nu am înțeles care sunt avantajele”.

Tot atunci, Sorin Cîmpeanu a mai spus că la sfârșitul fiecărei secțiuni, semestru sau trimestru, elevii vor da o evaluare și că „vom vedea care sunt tipurile cele mai potrivite de evaluare”.

 

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Nuțu Cămătaru și soția lui au fost nași de cununie! Imagini de la ceremonie
Fanatik.ro
Gabi Tamaș și-a ieșit din minți la Survivor România. Fostul fotbalist a cerut să plece din competiție
Capital.ro
Bilete la tratament balnear în 2026. Guvernul a aprobat oficial. Ce pensionari vor merge gratis
Playtech.ro
Cât dau naşii la nuntă în 2026 în funcţie de eveniment. Românii au răspuns sincer: „Nu aş pune mai mult”
Adevarul
Pățania unei românce în Maroc, unde a fost la un pas de a rămâne pe cont propriu în deşert: „Cea mai mare țeapă pe care am luat-o”
wowbiz.ro
Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de zboruri ar putea fi anulate în următoarele săptămâni, în Europa! Totul depinde de situația din Orientul Mijlociu
iamsport.ro
BOMBĂ! Rapid i-a găsit deja înlocuitor lui Gâlcă: un antrenor din SuperLiga! ”Am auzit că au semnat contractul”. Cât costă rezilierea înțelegerii actualului tehnician
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari! Biletele de tratament balnear pentru anul 2026, avizate
stirilekanald.ro
Trump, avertisment șocant către Europa
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj