Se scumpesc chiriile în București. Cum poți obține un preț mai mic la negocierile cu proprietarul

Chiriile locuințelor din Capitală ar urma să urce, conform ”tradiției”, odată cu apropierea toamnei. Experții au făcut și o estimare legată de această majore, oferind totodată și recomandări prin care poți obține un preț mai mic la negocierile cu proprietarul.
Alina Costache
26 aug. 2026, 08:19
Se scumpesc chiriile în București. Cum poți obține un preț mai mic la negocierile cu proprietarul

Față de anul trecut, chiriile din București s-au scumpit, în medie, cu 10 la sută, ajungând acum de la 250-300 de euro pentru o garsonieră în zonă periferică la peste 1.000 de euro un apartament cu trei camere.

”Prețul chiriilor în acest an s-a menținut la un nivel accesibil comparativ cu anul trecut. Creșterea a fost, în medie, de aproximativ 10%, ceea ce oferă în continuare posibilitatea închirierii la un cost rezonabil, dacă luăm în calcul și scumpirile generalizate din ultima perioadă.

De exemplu, pentru o garsonieră în București, intervalul mediu de preț este între 400 și 500 de euro/lună, iar în zonele limitrofe putem găsi garsoniere moderne chiar și la 250–300 de euro/lună. În schimb, în zonele premium, prețurile pot depăși cu ușurință 600 de euro/lună, în funcție de locație și amenajarea interioară.

Pentru un apartament cu 2 camere, prețul mediu este între 500 și 600 de euro/lună, dar, la fel, putem găsi apartamente bune la periferie cu 350–400 de euro/lună, în timp ce în zonele de lux prețurile ajung la peste 800 de euro/lună.

La apartamentele cu 3 camere, care sunt mai puțin căutate în această perioadă, prețul mediu este de 700–800 de euro/lună, cu intervale inferioare de 450–500 de euro/lună și superioare care depășesc cu ușurință 1.000 de euro/lună”, spune președintele Asociației Brokerilor Imobiliari din România, Horia Ion.

Se scumpesc chiriile în București

Odată cu apropierea toamnei, chiriile ar urma să crească, pentru că va crește mult cererea, în contextul începerii anului universitar 2025-2026.

”Finalul verii vine la pachet, ca în fiecare an, cu o cerere explozivă, cauzată în principal de începerea anului universitar.

Practic, în această perioadă, începând de la jumătatea lunii august, garsonierele și apartamentele cu două camere din zonele centrale și semicentrale ale orașului, care au un preț bun la închiriere, nu au șanse să stea mai mult de câteva zile pe piață înainte de a fi închiriate.

În multe cazuri, clienții se programează din timp pentru a găsi apartamentul ideal, astfel încât unele apartamente nici măcar nu ajung pe piața liberă, fiind închiriate direct către persoane aflate deja în căutare.

În această perioadă, diferența dintre un apartament care se închiriază în câteva zile și unul care rămâne câteva săptămâni pe piață este făcută, în primul rând, de prețul corect, poziționare și modul în care este prezentată și amenajată proprietatea”, a mai declarat expertul.

Cele mai căutate locuințe cu chirie sunt, în această perioadă, garsonierele, urmate de apartamentele cu două camere din zonele centrale și din apropierea facultăților.

”De asemenea, există o cerere crescută pentru zonele deservite de magistralele de metrou și de transportul public rapid.

Printre zonele cele mai căutate se numără Grozăvești – Politehnică, Regie, Crângași, Lujerului, Tineretului, Timpuri Noi, Dristor, Titan, Obor, Iancului, Universitate, Unirii și Piața Victoriei.

Pentru studenți, zonele din apropierea Politehnicii, Universității din București, ASE, UMF Carol Davila sau Titu Maiorescu sunt, în mod tradițional, foarte solicitate. Totuși, prețul chiriei îi determină pe mulți să caute și la câteva stații de metrou distanță.

Din acest motiv, cartiere precum Militari, Drumul Taberei, Titan, Berceni sau Crângași rămân foarte atractive, deoarece oferă un raport mai bun între preț, calitatea locuinței și accesul către zonele centrale, care se face relativ ușor.

Apartamentele care se închiriază cel mai repede sunt, în general, cele curate, modern mobilate și utilate, cu aer condiționat, centrală proprie sau costuri reduse de întreținere și, foarte important, situate la maximum 5–10 minute de mers pe jos de metrou”, spune președintele Asociației Brokerilor Imobiliari.

Citește și Lovitură pentru angajații de la stat. Parlamentul a decis: soții și rudele de gradul I nu mai pot fi șef și subaltern, ce trebuie să facă până pe 8 octombrie

Experții vin și cu sfaturi pentru care care vor să obțină un preț mai mic la negocierile cu proprietarul.

”Negocierea în această perioadă nu este neapărat de partea chiriașilor, deoarece ne aflăm într-o piață în care cererea este ridicată, iar proprietarii au mai multe opțiuni și, implicit, o putere mai mare de negociere.

În general, se poate negocia o scădere de aproximativ 5-10 la sută din costul chiriei, în special pentru apartamentele care au stat deja mai mult de două săptămâni pe piață fără a se închiria.

Totuși, trebuie luat în considerare și faptul că o mare parte dintre proprietari nu doresc să negocieze prețul, din diferite motive.

Chiriașii au însă câteva avantaje pe care le pot folosi în negociere. De exemplu, pot obține un preț mai bun dacă acceptă un contract pe termen mai lung, dacă pot achita chiria în avans pentru câteva luni sau dacă oferă proprietarului siguranța unui venit stabil și a unei relații contractuale serioase.

De asemenea, se pot negocia și alte aspecte, nu doar valoarea chiriei. Uneori, este mai ușor să obții o lună de chirie redusă, anumite îmbunătățiri în apartament, înlocuirea unor electrocasnice, includerea unui loc de parcare sau o garanție mai mică decât o reducere semnificativă a chiriei lunare.

Cei care vor să plătească o chirie mai mică trebuie, în primul rând, să fie flexibili în ceea ce privește zona și să nu se limiteze exclusiv la cartierele centrale sau la cele aflate imediat lângă facultate ori locul de muncă.

De multe ori, la doar trei-cinci stații de metrou distanță, poți găsi apartamente similare cu 50–150 de euro mai ieftine pe lună, fără să pierzi foarte mult timp în trafic.

O altă recomandare este să urmărești proprietățile care sunt de mai mult timp pe piață. Dacă un apartament nu s-a închiriat în două-trei săptămâni, proprietarul este, de obicei, mai deschis la negociere și există șanse mai mari să obții o reducere de 5-10 la sută.

Contează foarte mult și perioada în care cauți să închiriezi, deoarece finalul lunii august și începutul lunii septembrie sunt perioade cu presiune mare pe piață, mai ales din cauza studenților. Dacă ai posibilitatea să amâni căutarea spre octombrie-noiembrie, puterea de negociere a chiriașului poate crește.

De asemenea, poți obține un preț mai bun dacă îi oferi proprietarului ceea ce își dorește cel mai mult: siguranță și predictibilitate.

Un contract pe minimum un an, venituri stabile, plata chiriei la timp și disponibilitatea de a rămâne o perioadă mai lungă pot conta mai mult decât o diferență de câteva zeci de euro.

Pentru studenți, o soluție eficientă rămâne și împărțirea unui apartament cu două sau trei camere. Un apartament de 3 camere la 700–750 de euro împărțit între trei persoane poate însemna un cost individual apropiat de cel al unei camere de cămin privat sau al unei garsoniere foarte periferice”, spune Horia Ion.

Cum poți obține un preț mai mic la negocierile cu proprietarul

Agenții imobiliari le recomandă proprietarilor să nu mărească artificial prețurile.

„Pentru proprietari, finalul lunii august și începutul lunii septembrie reprezintă una dintre cele mai bune perioade din an pentru închiriere. Totuși, recomandarea mea este să nu supraevalueze proprietatea doar pentru că există o cerere mai mare.

Un apartament poziționat corect ca preț poate fi închiriat rapid și către un chiriaș bun, în timp ce o diferență de 50–100 de euro peste nivelul pieței poate prelungi inutil perioada de neocupare și poate atrage, uneori, chiriași mai puțin serioși sau mai dificili”, a adăugat Horia Ion

Tot președintele Asociației Brokerilor Imobiliari îi sfătuiește pe cei care închiriază să respecte obligațiile fiscale.

”Închirierea prin intermediul unui broker imobiliar îți poate scuti foarte mult timp și multe neplăceri ulterioare, deoarece un broker bun cunoaște piața, nivelul real al prețurilor, aspectele pozitive și negative ale zonei, precum și pe mulți dintre proprietarii activi din acea zonă.

În această logică, brokerul te poate consilia astfel încât să poți lua decizia optimă, chiar dacă uneori aceasta nu este și cea mai ieftină.

În ceea ce privește contractul de închiriere, recomand fără rezerve existența unui contract scris, clar și complet, în care să fie menționate chiria, garanția, durata contractului, obligațiile fiecărei părți, condițiile de încetare și situația bunurilor din locuință.

Înregistrarea contractului la ANAF este obligația proprietarului, în condițiile prevăzute de legislația fiscală, și este important ca chiriașul să solicite o relație contractuală transparentă. Contractul oferă ambelor părți un cadru juridic mult mai sigur în cazul unor neînțelegeri.

Recomand și întocmirea unui proces-verbal de predare-primire, însoțit, ideal, de fotografii ale apartamentului, indexurile contoarelor și o listă a mobilierului și electrocasnicelor existente.

Este un document simplu, dar poate evita foarte multe discuții atunci când chiriașul părăsește proprietatea.

Aș evita, în schimb, închirierile bazate exclusiv pe înțelegeri verbale, plata unor sume fără documente sau situațiile în care proprietarul refuză din start orice formă de contract.

Pentru mine, regula simplă pe care o recomand are trei pași: verifici proprietatea, verifici persoana cu care semnezi și pui toate condițiile importante în contract.

O chirie bună nu înseamnă doar un preț bun, ci și siguranța că nu vei avea surprize neplăcute după ce te-ai mutat”, explică Horia Ion, citat de ziare.com.

Citește și Ultimul weekend de vară la mare sau la munte. Bugetul complet pentru ultima escapadă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
CFR Cluj, super-transfer: „Ia-l cu ochii închiși!”. Jucătorul adus de Marian Copilu pentru care Șumudică a garantat din start! Exclusiv
Capital.ro
Bani pe care pensionarii îi pot pierde dacă nu îi cer. Drepturile care nu vin automat în 2026
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Merită să pleci din România? Ce spun cei care regretă că n-au emigrat mai devreme și cei care s-au întors
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile, în alertă! O bucată de dronă a ajuns la mal, lângă Cazinoul din Constanța
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat