Se spală sau nu în Post sau duminica? Preoţii îi „săpunesc” pe creştini: „Leneșii cred că dacă preotul dă cu aghiasmă miroase frumos”

Postul este o perioadă de curățire spirituală și reînnoire interioară, având un rol important în tradiția creștină, pregătind credincioșii pentru cele mai mari sărbători.
Filip Stan
28 mart. 2025, 09:23
Se spală sau nu în Post sau duminica? Preoţii îi
Cât de mare e păcatul dacă speli haine în Vinerea Mare! Părintele Vasile Ioana, răspunsul așteptat de toți credincioșii

În perioada de post, prin renunțarea la carne, ouă, lactate și alte plăceri lumești, oamenii se dedică rugăciunii, meditației și faptelor bune, pentru a-și purifica trupul și sufletul. Postul nu este doar un act de abținere de la hrană, ci și o oportunitate de a reflecta asupra propriei vieți, de a recăpăta echilibrul interior și de a întări relația cu Dumnezeu.

Reguli generale pentru Post:

  • Activități casnice și gospodărești în post: În afara zilelor amintite, se recomandă evitarea muncilor grele, lucrului la câmp sau în grădină, mai ales în zilele de sărbătoare.
    Nunți și alte evenimente festive: Organizarea acestora este interzisă pe durata postului și până pe 6 ianuarie, când se încheie perioada festivă cu Boboteaza.
    Alimentație de post: Credincioșii renunță la carne, ouă și lactate. În zilele de dezlegare, pot consuma pește, vin și ulei. Aceste zile sunt marcate în calendar bisericesc.
    Comportament: Este esențial să fie evitate conflictele, certurile sau alte atitudini nepotrivite. Credincioșii sunt chemați să se apropie de Dumnezeu prin fapte bune, rugăciune și post.

 

Adevărul incomod spus de un preot enoriașilor care nu se spală. „Leneșii cred că dacă preotul dă cu aghiasmă miroase frumos”

Preotul Dan Damaschin este preot ortodox și preot de caritate la Biserica „Nașterea Domnului” din incinta Maternității „Cuza-Vodă” Iași și a stârnit reacții pe TikTok în urma unor declarații.

Preotul Dan Damaschin a făcut o postare pe TikTok, în care face referire la interdicția de a spăla în această perioadă. „Probabil că leneșii și cei care preferă să doarmă mai mult în această perioadă, că somnul e mai dulce iarna, se ascund după această rânduială și cred că, dacă dă preotul cu aghiasmă și au busuioc în casă, miroase mai frumos și au scăpat de apă și săpun. Puneți mâna și spălați-vă, fraților, în fiecare zi, pentru că la mine în biserică, dacă mirosiți urât, nu aveți ce căuta. Iar în ceea ce privește hainele, lenjeriile de acasă, perdelele și covoarele, încercați să nu le spălați chiar de Bobotează, Sf. Ioan sau duminici, pentru că este cruce roșie și, uite așa, știm că este zi sfântă, în care trebuie să ne rugăm, trebuie să facem fapte bune și să ne odihnim suflețelul, cu tot cu trupul nostru la un loc”, a spus preotul Dan Damaschin.

Pateu cremos din boabe de soia – o rețetă perfectă pentru perioada postului, explicată de Maica Anastasia

Declarația a stârnit reacții printre urmăritorii preotului.

”Doamne ajuta !!! Aud într-un final o postare decenta care nu condamna igiena și curățenia de zi cu zi…e normal sa spălăm vase și pe noi. Covoare avem timp in rest sa le spălăm”, a comentat un urmăritor al preotului.

”Și eu am înțeles că cele opt zile nu ai voie sa speli dar părintele m-a lămurit poți spală în afara de Sf Vasile Sf Ioan și Bobotează și eu ca o fraieră nu am spălat de o săptămână”, a mai comentat cineva.

Este post sau cruce roşie în calendar, se spală? Ce spune Biserica Ortodoxă. Părintele Vasile Ioana aruncă bomba despre spălatul în ziua de duminică. „Dumnezeu nu e absurd. Nu ar trebui să înghițim tradiții prostești”

ărintele Vasile Ioana aruncă bomba despre spălatul în ziua de duminică. Una dintre principalele tradiții pe care aceștia le respectă este spălatul în ziua de duminică.Citește și Câți bani câștigă lunar un cerșetor la Biserică. Preotul Vasile Ioana ia atitudine: „NU le mai dați bani!”

De-a lungul timpului, oamenii au considerat că este păcat să spele duminica și asta pentru că această zi este considerată ca fiind una de odihnă.

Tradiția spune că unele treburi gospodărești, cum ar fi spălatul sunt considerate a fi un păcat dacă le faci în această zi, cu toate acestea părintele Vasile Ioana demontează acest mit și spune care sunt, de fapt, păcatele.

„Nu ar trebui să înghițim așa tradiții fără să înțelegem ce este în spatele lor. De aceea cred că în Sf. Scriptură, în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu, în poruncile lui Dumnezeu se găsesc adevărurile Dumnezeiești. Dumnezeu ne-a creat, noi suntem copiii Lui și el ne-a dat niste instrucțiuni de utilizare a vieții. Cele 10 Porunci aflate în Biblie (…) Ce a zis Dumnezeu, iată în porunca a 4-a ce spune Dumnezeu: „Adu-ți aminte omule, de ziua de odihna, că s-o sfințești pe ea, tu, să sfințești ziua. Să lucrezi șase zile, să-ți faci lucrul tău, dar ziua a 7-a este ziua de odihna închinată Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care intra-n casa ta (…)”, a spus părintele Vasile Ioana la emisiunea Vorbește Lumea, potrivit Spectacola. 

Părintele a subliniat faptul că prima parte a zilei de duminică trebuie dedicată odihnei și rugăciunii, iar după ora șapte seara oamenii pot să  își facă activitățile gospodărești.

„E important să înțelegem ce este această muncă. Iisus Hristos, Domnul nostru a dat la o parte ceea ce se numea blestemul legii. Adică înțelegerea legii în literă. Și el însuși îi ceartă pe iudei atunci când unii exagerau, și le spunea Iisus: Nu hrăniți și voi animalul în ziua de sabat (…). Și atunci, ce înseamnă ziua Domnului, dimineața ne trezim puțin mai târziu că e duminica, zi de odihna și mergem la biserică fraților, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, îi dam lui Dumnezeu timpul asta (…) După aceea am venit acasă, avem prânzul acesta festiv, duminica e zi de odihna, nu gătim. Dacă de exemplu iți chemi niște prieteni la grătar, nu, încălzești practic carnea aceea și o aduci la temperatura la care poți să o mănânci atunci. Daca după ce ai mâncat la prânz, s-a umplut chivueta de vase, eu însumi, că și tata de trei copii și soț implicat, eu bag vasele în mașină mea de spălat. Eu spăl vasele pe care le-am folosit atunci. Tot ceea ce tine de activitate de duminica, adică pregătirea mesei, dacă de exemplu vine copilul meu și gătim ceva împreună de drag (…), o activitate de familie. Nu muncești. Deci atenție, odihna înseamna comuniune cu prieteni (…). Este o prostie, aici spun că nu ar trebui să înghițim tradiții prostești. Într-adevăr, unii spun că nu ai voie să te speli duminica, greșit. Ei considerau și asta o muncă, dar astăzi dai drumul la duș și te speli. Dacă vin niște prieteni nu poți să-i aștepți transpirat. Deci nu este păcat să te speli duminica.

Păcat este să ai o activitate, o muncă, ce poți face în celelalte zile (…). Dar, tu, ca mămică, dacă copilul tău are nevoie de pantalonași, iar luni dimineața trebuie să-i pui sandvișul pentru scoală (…). Astea le facem după 7 seara. Dumnezeu nu e absurd”, a mai spus părintele.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Bestia din trafic îi face pe români să tremure de frică. Consecințe grave
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici