Dosarul retrocedării plajelor – în care au fost judecați, printre alții, Radu Mazăre, Cristi Borcea și Nicușor Constantinescu – a fost judecat nu mai puțin de 11 ani, între 2008 și 2019.
La 10 iulie 2017, Curtea de Apel București a dictat pedepse cu suspendare pentru Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, în timp ce Cristi Borcea și evaluatorul imobiliar Alin Horațiu Dima au fost achitați.
Citește și Judecătorii au schimbat sentinţa! Toto Dumitrescu a primit arest la domiciliu
În februarie 2019 însă, instanța supremă a desființat hotărârea instanței ierarhic inferioare și a dat o sentință ce a inclus condamnări dure pentru cei vizați în dosar:
”Gravitatea faptelor comise atât de inculpatul A. (n.r. – Radu Mazăre), cât şi de membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă atât din urmarea imediată produsă, cât şi din modalitatea în care aceasta s-a realizat. În acest context, în cauză nu este vorba doar despre săvârşirea unor infracţiuni continuate de abuz în serviciu şi fals intelectual, ci despre constituirea unei asocieri cu caracter infracţional la nivelul Primărie Municipiului Constanţa, grefată pe structura organelor cu atribuţii în aplicarea Legii nr. 10/2001 (Comisia şi primarul), ce avea ca scop tocmai comiterea infracţiunilor menţionate anterior, iar ca urmare imediată, prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa cu suprafeţe de teren atribuite ilegal.
Clamându-şi nevinovăţia, inculpaţii nu au putut explica de o manieră logică şi convingătoare cum se explica faptul că unele dintre terenurile atribuite au ajuns în final, prin operaţiuni juridice succesive, în stăpânirea lor (a se vedea cazul inculpatului A. – Radu Mazăre) ori faptul că s-au implicat în încheierea unor antecontracte (cazul inculpatei D.) sau cesiuni de drepturi (cazul inculpatului C.) cu privire la terenuri care încă nu fuseseră atribuite, punând în legătură persoanele îndreptăţite cu terţi interesaţi de achiziţionarea acestora şi condiţionând implicit soluţionarea notificărilor de încheierea respectivelor acte.
Alături de aceşti inculpaţi, care au avut însă roluri, dar şi contribuţii concrete diferite în cadrul asocierii, un loc însemnat revine şi inculpatului JJ. (n.r. – Alin Horațiu Dima), care a subevaluat o parte din terenurile atribuite, concurând astfel decisiv la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa.
Evaluarea post-factum a unor terenuri doar pentru a valida nişte valori prestabilite de ceilalţi inculpaţi, ca şi modul în care a procedat la evaluare în celelalte cazuri analizate în cuprinsul prezentei decizii, demonstrează că inculpatul a abdicat în mod deliberat de la îndatoririle profesionale, manifestând la rândul său un dispreţ profund pentru patrimoniul municipiului Constanţa, la a cărui devalizare a contribuit împreună cu membrii Comisiei şi primarul municipiului Constanţa”, au notat judecătorii, în motivare.
La 27 mai 2024, Radu Mazăre a fost eliberat condiționat, după executarea a jumătate din condamnarea rezultată în urma contopirii pedepselor din Dosarul retrocedării plajelor (9 ani de închisoare) și din Dosarul Polaris (5 ani de închisoare).
Și Alin Horațiu Dima a fost eliberat, la 18 mai 2022, după executarea a jumătate din pedeapsa din dosarul retrocedării plajelor.
Dima cere însă acum revizuirea condamnării primite în acest dosar.
Miza, după cum susține chiar acesta, ar fi anularea tuturor condamnărilor din dosarul în care prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro.
Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire pe care a înaintat-o Dima, procesul fiind în prezent suspendat din cauza protestului magistraților, notează libertatea.
”Revizuentul (Dima Alin Horațiu – n.r.), având ultimul cuvânt, precizează că poartă pe umeri o răspundere morală având în vedere că sentința de condamnare din acest dosar a avut la bază un raport de evaluare întocmit de dânsul, care a fost considerat corect la judecata pe fond, în baza unei expertize judiciare neutre, administrată de Curtea de Apel, motiv pentru care a fost achitat de către prima instanţă.
Apoi, această sentinţă a fost infirmată în totalitate de către instanţa de control judiciar, care a dat prevalență raportului de constatare. Astfel, consideră că are această răspundere faţă de cei 40 de participanţi în acest proces, 30 dintre aceştia fiind condamnaţi.
Nu s-a considerat niciodată vinovat, dovadă fiind faptul că raportul de evaluare pe care l-a întocmit a fost considerat corect și a fost achitat. Întrucât subzistă bănuiala că nu ar fi întocmit un raport de evaluare corect, privit doar prin concluziile raportului de constatare, doreşte să se afle adevărul”, se arată în încheierea de ședință din 2 iunie 2025.