Sebastian Ghiţă a contestat controlul judiciar în dosarul de corupţie în care este cercetat alături de Victor Ponta

Deputatul Sebastian Ghiţă a contestat, joi, la ICCJ, măsura controlului judiciar luată împotriva sa de procurorii DNA, în dosarul de corupţie în care este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta. Acesta a spus că nu va renunţa să vorbească despre acuzaţiile de spălare de bani care i se aduc.
Iulian Tudor
08 sept. 2016, 11:49
Sebastian Ghiţă a contestat controlul judiciar în dosarul de corupţie în care este cercetat alături de Victor Ponta

Deputatul Sebastian Ghiţă a arătat, joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că ceea ce a contestat vizează două drepturi esenţiale pentru orice cetăţean al României, dreptul la libera circulaţie şi dreptul la libera exprimare, potrivit news.ro.

Deputatul s-a referit la controlul judiciar stabilit de procurori: „Acea măsura impusă ieri (miercuri, n.r.) nu-mi dă voie să vorbesc despre Victor Ponta, nu-mi dă voie să vorbesc despre domnul procuror şi nici despre dosar. Dacă procurorul calcă mâine pe cineva pe stradă, eu n-am voie să mă refer la fapta dânsului, că nu doreşte el”.

El a explicat că procedura prin care a fost organizată vizita lui Tony Blair în România a fost folosită şi în cazul vizitei fostului preşedinte american Bill Clinton sau a fostului şef al CIA.

„În 2005, o fundaţie, împreună cu mai mulţi sponsori, printre care Omnilogic, l-a invitat cu 500.000 de dolari pe Bill Clinton. Procedura a fost aceeaşi ca la domnul Blair. Sute de sefi de instituţii din România au mers la acel eveniment, gratuit. Ulterior, Omnilogic a încheiat sute de contracte cu instituţiile ale căror şefi au participat la conferinţă. A mai fost şi Rudolf Giuliani, a venit fostul sef al CIA, cu 300.000 de dolari. O să ajungem de râsul lumii în felul acesta. Ieri, jurnaliştii de la The Sun au venit special să-mi ia o declaraţie despre această situaţie care i-a uimit”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Întrebat de ce ar fi fost nemulţumit Victor Ponta când l-a văzut pe listele electorale din Prahova din 2012, aşa cum a declarat Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă a arătat că „despre mulţumirile sau nemulţumirile domnilor Ponta şi Dragnea, multe sunt de spus. Şi aţi văzut rezultatul: apariţia unui nou partid. Ştiu eu ce spune Ponta despre Dragnea şi Dragnea despre Ponta? O să ne lămurim”.

Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalităţi politice străine, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

CITEŞTE ŞI: Tony Blair, REACŢIE OFICIALĂ după ce vizita sa în România a apărut în noul dosar al lui Victor Ponta

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT