Secretele de la Fatima: Ce profeţii sumbre a desecretizat Vaticanul. Află care sunt semnele Apocalipsei

"Un cutremur devastator va zgudui Pământul timp de 8 ore" - aceasta este o parte din profeţia care a fost desecretizată de Vatican în urmă cu aproape 14 ani. Este vorba de secretele de la Fatima, care conţin viziuni şi profeţii catastrofale.

RomaniaTV.net
26 apr. 2014, 11:00
Secretele de la Fatima: Ce profeţii sumbre a desecretizat Vaticanul. Află care sunt semnele Apocalipsei

Secretele de la Fatima sunt o serie de viziuni şi profeţii care ar fi avut loc ca urmare a apariţiei Fecioarei Maria în faţa a trei tineri păstori portughezi începând cu data de 13 mai 1917.

Dacă primele două secrete implică descrierea iadului, respectiv Primul şi al Doilea Război Mondial, al treilea a rămas sigilat în arhivele Vaticanului până în iunie 2000.

Potrivit teologilor care au studiat textul după publicare, acesta ar vorbi de semnele care se vor arăta înaintea Apocalipsei. Despre unul dintre semne se spune că ar fi un cutremur devastator. Mai exact, într-o noapte friguroasă, un seism de proporţii va zgudui Pământul timp de 8 ore. Axa planetei se va înclina şi întunericul va pune stăpânire asupra planetei timp de trei zile.

Următorul semn, care va declanşa şi Apocalipsa, va fi asasinarea unui bărbat cu funcţie la nivel înalt. O dată cu asta, un război nuclear, aşa cum nimeni nu îşi poate imagina, se va declanşa. În urma Apocalipsei, două treimi dintre oameni vor muri în primele trei zile, însă, în cele din urmă, pacea va fi cea care va domina ceea ce va mai rămâne din societate.

Preziceri catastrofale au mai existat de-a lungul timpului. Iar una dintre cele mai înfricoşătoare îi aparţine celebrei prezicătoare Baba Vanga.

Citeşte şi Un NOU NĂSCUT a băgat spaima în arabi pe reţelele de socializare: „ANTICRISTUL s-a născut deja!” VIDEO

Baba Vanga a prezis pentru 2014 o epidemie de cancer de piele, care va decima populaţia lumii.

Un monah vizionar de care prea puţină lume ştia înainte de 1989 a fost părintele Arsenie Boca. El a murit chiar înainte de revoluţie, eveniment pe care, de altfel, l-a şi prevestit.

Dacă unele mesaje au fost doar sugerate, Arsenie Boca a lăsat scris că omul, cu ştiinţa, va aduce sfârşitul lumii.

„Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul! Să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”, a proorocit Arsenie Boca.

Citeşte şi Ultimul profet al omenirii anunţă Apocalipsa: Totul va porni de la vulcanul Vezuviu

Profeţii tulburătoare au fost făcute şi de către părintele Iustin Pârvu. Cu cinci zile înainte de a muri, în vara lui 2013, acesta a spus: „Mai sunt 12 luni de libertate şi apoi vine urgie!„. O măicuţă de la Mănăstirea Paltin din Neamţ susţine că duhovnicul a făcut înfiorătoarea profeţie şi apoi a tăcut, lăsându-i fără explicaţii pe cei adunaţi în jurul lui.

„Vin cutremurele, vedem toate încercările astea, cutremure mai mici sau mai mari. Dar sunt nişte semne care dovedesc o apropiere a noastră. Acum, apropierea sfârşitului când va fi Dumnezeu ştie”, a spus Iustin Pârvu.

Alt mohah vizionar – părintele Ilarion Argatu de la Cernica, a avut o profeţie pe cât de tristă, pe atât de îndeplinită şi trăită de noi toţi.

Citeşte şi Avertisment teribil pentru Terra: va deveni de nelocuit până în anul 2100

Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, vor dispărea dragostea şi mila dintre oameni. (…) Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat”, suna previziunea sumbră a lui Ilarion Argatu.

Citeşte şi: Oamenii de ştiinţă au descoperit ANUL EXACT în care viaţa de pe PĂMÂNT o să DISPARĂ