Secretele Elenei Ceauşescu, dezvăluite de menajera familiei Dictatorului

Timp de 30 de ani administrator al palatelor lui Ceausescu, Suzana Andreias a fost unul dintre cei mai apropiati observatori ai vietii de la curtea cuplului dictatorial. Ea dezvaluie tabieturile “tovarasului“, mofturile “tovarasei“, felurile de mancare si toaletele preferate ale celor doi, precum si intrigile de la Snagov ori din Primaverii.

Tainele vietii intime a sotilor Ceausescu

Viata de zi cu zi a sotilor Ceausescu, vazuta din bucataria, camara sau gradina de zarzavaturi a resedintelor cuplului dictatorial. Amanunte savuroase, retetele culinare favorite ale „tovarasei” si tabieturile „carmaciului”.

Povesti despre copilaria lui Nicu, Valentin si Zoe, despre parintii si apropiatii familiei conducatoare, adunate laolalta sub titlul simplu si incitant: „La curtea lui Ceausescu”.

Alte articole

Cristela Georgescu, pusă la punct de propria mamă: „Tu ai fi mai rău decât Ceauşescu, ai fi ca Ceauşeasca”

Marea iubire a lui Nicu Ceaușescu, fiul cel mic al cuplului prezidențial al României comuniste

In cele aproape 300 de pagini de amintiri ale Suzanei Andreias, gospodina-sefa a domeniilor de la Snagov si din Primaverii, nu e loc de barfa rautacioasa. Sunt amintiri din care razbate mai curand devotamentul omului de casa fata de mainile „auguste” care l-au hranit.

Si spiritul unei autocenzuri exersate vreme de 30 de ani, cat a ocupat autoarea dezvaluirilor postul de sef al personalului din resedintele prezidentiale. Ani in care si-a hranit, spalat si ingrijit stapanii cei mofturosi cu desavarsita dibacie.

Confesiunile Suzanei Andreias catre autoarea Maria Dobrescu poarta imbracamintea unui dialog tihnit intre doua femei. Una intreaba, spre a-si lamuri vulcanul de zvonuri si insinuari despre viata intima a membrilor familiei Ceausescu. Cealalta raspunde, aducand lamuriri despre intamplarile la care a fost martor in slujba personajelor cu pricina.

Nu e politica in carte, decat cel mult presarata ca repere, pentru ca povestitoarea poate da seama nu de discutiile presedintelui Republicii Socialiste Romania cu invitatii FranIois Mitterrand sau Kim Ir Sen, ci despre garderoba stapanului casei si meniurile servite oaspetilor.

Nu sunt vanturate secrete la care unii s-ar astepta sa iasa la lumina din budoarele palatului de la Scrovistea si nici macar cancanurile de felul celor pe care imaginatia multora le-a asternut pe hartie dupa Revolutie. Facem doar cunostinta cu niste Ceausesti atat de umani in viata de zi cu zi, in halat si papuci, ca greu ii asociezi cu imaginea dictatorilor ciuruiti langa zidul din Targoviste.

Si mai aflam despre micile taine si marile frici ale servitorilor prezidentiali – pe nedrept pizmuiti la vremea lor – care azi ne apar asemeni unor prizonieri intr-o colivie de lux.

Redam cateva pasaje amuzante si categoric nestiute pana azi din volumul „La curtea lui Ceausescu”, scos pe piata de Editura Almatea. Intertitlurile apartin redactiei.

Despre cadouri

Cand Ceauseasca pleca din tara, spunea ca daca ma stie in casa, pleaca linistita. Imi lasa toata casa pe mana, pentru ca stia ca poate avea incredere in mine ca in ea insasi.

Era vorba si de copii?

Si de copii, si de mama ei, de toata casa. Inainte sa-mi dea sarcina asta, m-au incercat cu multe lucruri, sa vada daca sunt cinstita. 

V-au supus la probe? 

M-au incercat si cu bani. Puneau bani in locuri unde stiau ca umblu eu cand stergeam praful, cand faceam curat, sa vada daca iau sau nu. Pe timpul acela, tovarasul Ceausescu nu era presedinte, era numai secretar general. Ei, atunci veneau multe cadouri. 

Ce fel de cadouri? 

Bijuterii. Ace de cravata, ceasuri, multe, multe. 

Si tablouri?

Si tablouri. (…) Le inghesuiam pe toate in sala de sport. Intr-o duminica, am luat-o pe tovarasa mai mult cu forta: Va rog, veniti. A venit si cand s-a uitat inauntru a ramas putin blocata. „Du-te, cheama-l si pe tovarasul”, mi-a spus. Cand a intrat inauntru, tovarasul a intrebat: „Ce e, Lenuto?” „Nicule, ia uite-te si tu ce-i aicea. Tu stiai de astea?” „Nu, nici nu ma intereseaza!” „De cand sunt astea aici, Suzana?” Astea sunt de cand le primiti dumneavoastra. Din acel moment s-a facut inventar la tot ce s-a adus acolo. Si mie mi-au dat o prima de 5.000 de lei.

Despre tabieturi

Erau niste oameni foarte ordonati. Nu si-ar fi aruncat o data hainele pe scaun, cand se dezbracau. Tovarasul Ceausescu avea un suport de haine al lui si-si punea hainele numai pe el.

Se dezbraca si se imbraca singuri

Singur. Pantofii si-i punea sub suport, ciorapii ii impaturea si-i punea pe pantofi. Tovarasa Ceausescu isi punea lucrurile pe umerase si avea un loc unde le punea pe cele ce trebuiau date la spalat. N-ar fi intrat niciodata incaltati in casa. Nici el, nici ea. Isi puneau papuci. (…) Cand am intrat prima data in casa lor, Ceauseasca mi-a aratat cum sa fac curat.

Cand sterg parchetul, sa-l sterg si sub pat. Atunci i-am zis: Bine, tovarasa Ceausescu, dar daca n-o sa incap? Ea s-a asezat pe burta si mi-a aratat: „Uite-asa, te bagi sub pat si stergi” Am invatat si lucruri bune de la ea. Dar era si rea. Cateodata era foarte rea.

 Ma facea cretina, zicea ca fac pe proasta sau chiar is proasta… Dupa ce tovarasul a devenit presedinte au devenit mult mai pretentiosi… Inainte de a deveni tovarasul presedinte, ea se coafa singura, isi punea bigudiuri si se aranja la par. Parul ei era castaniu, dar cand a inceput sa albeasca a trebuit sa se vopseasca. Un masor de la spitalul Elias ii facea masaj.

Se si epila?

Da, orice femeie care vrea sa arate bine se epila. 

Parfumurile ii placeau?

Da, dar nu orice parfum. Avea un parfum frantuzesc, cu care se dadea discret, nu mult sa nu poti sta langa ea.

Despre generozitate

Din cadourile primite, dadeau si altora. imi spuneau: „Suzana, impacheteaza lucrurile astea si du-le la masina.” Dar cui le dadeau, nu stiam. (…) In 1971, cand erau inundatiile alea mari in tara, un camion cu lucruri de-ale lor le-au incarcat si le-au trimis ca ajutoare. Nu lucruri vechi sau stricate, ci lucruri bune.

Si dumneavoastra v-au daruit ceva? Un ceas, un tablou? 

Nu mi-au dat tablouri. Mi-au dat materiale de rochii, basmale, un ceas si, cand am facut 60 de ani, mi-au dat un cojoc, o vaza mare de cristal si un sal de acela mare rusesc, cu flori. Cand era 1 martie, Ceausescu dadea martisoare la toate fetele, cate o pereche de ciorapi sau un batic. Odata, de 8 martie, tovarasul mi-a dat un buchet de flori. (…)

Se spune ca el a iubit-o mult.

Da. Erau foarte apropiati unul de celalalt. Ceausescu nu iesea din cuvantul ei, dar si ea se interesa mult de el, daca a mancat, daca are tot ce-i trebuie, daca e multumit.

Articol preluat de pe Jurnalul.Ro 

Ceauseasca iubea putisoarele fierte 

Dupa ce a plecat tovarasul, ea mi-a aratat toata casa. „Suzana, a zis tovarasu’, sa-i faci o ciorba de rosii, cu taitei, dar sa faci mai multa, sa avem si maine. Si un ghiveci cu carne. Imi faci ghiveci si imi faci si putisoare”. Am vazut toata casa, dupa care am intrat in bucatarie. „Ce pui la ghiveci?”, ma intreaba. Am inceput sa-i insir: ceapa, morcovi, cartofi, ardei, varza, rosii. 

Carnea se prajeste separat, zarzavatul se inabusa tot separat, fiecare leguma in parte, nu la un loc. Dupa aia le amestec cu carnea, pun suc de rosii deasupra, verdeata si bag totul la cuptor.  

„Da putisoarele?” Putisoarele? 
Pentru  rețeta de „Puțișoare fierte, pe placul Elenei Ceaușescu”, dă click AICI.