Secţiile de vot s-au deschis în Egipt pentru alegeri prezidenţiale. Primele incidente

Egiptenii au început să voteze luni în cadrul alegerilor prezidenţiale de două zile al căror favorit este fostul comandant al armatei Abdel Fattah al-Sisi, relatează Reuters. O bombă artizanală a explodat luni în faţa unei secţii de votare din oraşul egiptean El-Mahalla El-Kubra, a transmis televiziunea de stat, conform Reuters. Nu au fost anunţate victime imediat după explozie, potrivit Agerpres.
Romania TV
26 mai 2014, 07:30
Secţiile de vot s-au deschis în Egipt pentru alegeri prezidenţiale. Primele incidente

Secţiile de vot s-au deschis la 09.00 a.m. (06.00 GMT) pe întreg teritoriul ţării.

Mareşalul Sisi este perceput ca liderul de facto al Egiptului de la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte Mohamed Morsi, în iulie 2013. El are un singur contracandidat, politicianul de stânga Hamdeen Sabahi.

Egiptul s-a confruntat cu un val de violenţe după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe primul preşedinte ales democratic al ţării Mohamed Mursi în iulie trecut, după proteste de masă împotriva regimului său, şi a anunţat o foaie de parcurs ce prevede alegeri prezidenţiale şi parlamentare în acest an.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Cum a reacționat Rute Cardoso după ce Cristiano Ronaldo și jucătorii Portugaliei i-au dedicat lui Diogo Jota victoria cu Croația. Postarea sfâșietoare distribuită 
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS. Dobânzile ajung până la 7,55%, iar câștigurile sunt neimpozabile
Playtech.ro
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar apoi a fost transferat pe 2.500.000 de dolari
MediaFlux
MApN a primit răspunsul părții ucrainene referitor la incidentul din Portul Constanța cu drona marină: Cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?