Şedinţa Comisiei Iordache pentru Raportul la Statutul magistraţilor, convocată cu două ore mai devreme

Şedinţa Comisiei speciale pentru legile Justiţiei a fost convocată, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a elabora Raportul la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor, fiind devansată cu două ore faţă de ora anunţată iniţial.
Romania TV
18 dec. 2017, 13:06
Şedinţa Comisiei Iordache pentru Raportul la Statutul magistraţilor, convocată cu două ore mai devreme

UPDATE Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de legea 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede un amendament adoptat luni de parlamentarii Comisiei speciale pentru legile Justiţiei.

Amendamentul aparţine AMR, UNJR, fiind preluat de PSD şi ALDE.

Conform unui alt amendament adoptat de comisie, la legea 304/2004 vizează că „soluţiile adoptate de un procuror să poată fi infirmate de procurorul ierarhic superior, dacă acesta le apreciază ca fiind nelegale sau netemeinice”. 

Lucrările Comisiei s-au suspendat, dimineaţă, la ora 11.00, după două ore, pentru ca parlamentarii să poată participa la plenul comun privind bugetul, urmând a se relua la ora 16.30. Cu toate acestea, şedinţa a fost convocată la ora 14.30, pentru a putea elabora Raportul la modificările Statutului magistraţilor.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor figurează pe ordinea de zi a plenului Senatului de luni, ora 16.00, sub rezerva primirii Raportului.

CITEŞTE ŞI Comisia specială a amânat pentru a doua oară dezbaterea Codurilor penale

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT