Sediul ICCJ se mută la Palatul Parlamentului

Guvernul a aprobat transmiterea a unei părţi din Palatul Parlamentului din administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în cea a Ministerului Justiţiei, potrivit unei hotărâri a Executivului publicată marţi în Monitorul Oficial.
Romania TV
02 sept. 2014, 20:36
Sediul ICCJ se mută la Palatul Parlamentului

Este vorba despre o suprafaţă de 13.425 de metri pătraţi din corpul B3 al Palatului Parlamentului. „Predarea-preluarea părţii din imobil se va face pe bază de proces verbal (..) în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în actul normativ publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit hotărârii Guvernului, „Camera Deputaţilor va asigura Ministerului Justiţiei, corespunzător cotei de imobil aflate în administrarea acestuia utilităţile necesare funcţionării corespunzătoare”.

În octombrie anul trecut Biroul Permanent al Senatului a aprobat solicitarea primită din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-şi muta sediul în incinta Palatului Parlamentului, în spaţiul unde a funcţionat Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP).

Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu, a explicat, la vremea respectivă, că această mutare este posibilă în urma faptului că SPP are un sediu nou în care urmează să îşi desfăşoare activitatea.

„După ce SPP-ul a funcţionat pentru o perioadă îndelungată de timp într-o aripă din Palatul Parlamentului, prin faptul că au primit sediu, urmează să plece de aici. Există o solicitare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca acest spaţiu să-i fie alocat pentru a-şi organiza sediul instituţiei aici. S-a înaintat de către Secretariatul General al Guvernului o solicitare în acest sens şi Biroul permanent a luat act şi cu această solicitare. Deci se va muta în locul SPP-ului. Această clădire nu este a Senatului, ci doar în administrarea Senatului. E un lucru de salutat pentru că se ştie că ÎCCJ dispunea de un sediu impropriu”, a explicat Dumitrescu.

Senatorul PSD nu a putut să ofere o estimare a datei la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să-şi mute sediul în Palatul Parlamentului. „E vorba de timp. Abia pleacă SPP-ul. Se preia, se amenajează. După ce va exista o hotărâre de Guvern, un act normativ, după aceea vom putea şti mai multe”, a mai afirmat atunci vicepreşedintele Senatului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT