Şefii de la o companie de stat iau „spor de femeie”, chiar dacă sunt bărbaţi. Ministrul Energiei spune că abia săptămâna trecută a aflat de existenţa companiei şi a trimis Corpul de Control

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), o companie aflată în subordinea ministerului, după ce a constatat nereguli în sistemul de recompensare al conducerii.
Filip Stan
10 iul. 2025, 19:36
Şefii de la o companie de stat iau

Potrivit oficialului, membrii Consiliului de Administrație ai companiei încasează un „spor de femeie”, adică un plus de 10% la indemnizație, dacă în board există cel puțin o femeie, indiferent de sexul celor care beneficiază de spor.

„Eram săptămâna trecută la birou, ce-i drept la final de program, semnam mapa și am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță și când am văzut că își ating indicatorii de performanță cei din Consiliul de Administrație dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului și dacă e o femeie în board-ul de conducere de al companiei automat o să își încaseze sumele, nu știu exact cât e, câteva mii de lei”, a declarat Bogdan Ivan joi seară, la Antena 3.

Ministrul s-a declarat surprins de existența acestei companii.

„E o companie pe care am descoperit-o și eu când am ajuns la minister. Ideea companiei e una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată cred că lasă de dorit”, a spus el.

SAPE gestionează un fond de investiții de aproximativ 100 de milioane de euro, destinat proiectelor din sectorul energetic. Cu toate acestea, activitatea companiei a fost pusă sub semnul întrebării de ministru, care a precizat că directorul general al SAPE are un salariu net de 56.666 de lei pe lună.

Citeşte şi: Susţinătorii AUR, răspunsuri halucinante la un sondaj făcut de George Simion pe pagina sa de Facebook. Pe cine ar susţine aceştia în cazul declanşării alegerilor anticipate

„Concret, e un lucru foarte simplu: gestionează un fond de investiții în energie de aproximativ 100 de milioane de euro, care pot fi folosiți mai departe pentru a-i investi punctual împreună cu băncile în proiecte de energie. Sunt nemulțumit de cum arată și am trimis Corpul de Control la compania SAPE pentru a primi un raport oficial privind activitatea de acolo și la capacitatea managerială”, a mai spus Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei a subliniat că este important ca aceste fonduri publice să fie folosite în mod eficient și transparent, iar structurile de conducere ale companiilor din subordine să fie responsabile și să nu beneficieze de sporuri care nu au legătură cu performanța reală.

Citeşte şi: Nicușor Dan a atacat la CCR „Legea Vexler”, privind propaganda legionară, fascistă și antisemită, contestată de George Simion. Care sunt motivele invocate de președinte DOCUMENT

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte