Şeful CNADNR, Narcis Neaga, a fost DEMIS. Locul său va fi luat de directorul Metrorex

Narcis Neaga a fost destituit din funcţia de director CNADNR, a anunţat ministrul Transporturilor Marian Costescu.  Neaga a fost înlocuit cu șeful interimar de la Metrorex, Cătălin Homor.
Iulian Tudor
08 dec. 2015, 11:04
Şeful CNADNR, Narcis Neaga, a fost DEMIS. Locul său va fi luat de directorul Metrorex
Narcis Neaga a fost demis de la conducerea CNADNR. „La sfârşitul lunii octombrie, Corpul de Control al ministrului a predat raportul solicitat pentru probleme de pe tronsonul Orăştie-Sibiu. Aşa cum este cunoscut acest raport, acesta a fost înaintat şi DNA. Ei urmează să-l analizeze şi să vadă ce este de natura activităţii lor şi dacă este necesar să se ia măsuri. Eu, personal, când am preluat funcţia, am solicitat extinderea controlului pe anumite aspecte, pe probleme de deszăpezire şi de pregătire pentru Comandamentul de Iarnă şi am vrut să am o imagine proprie asupra companiei. (…) În acest moment am primit şi acest raport extins. (…) S-a hotărât ca domnului director general Neaga să îi înceteze preluarea de atribuţii. Aceste atribuţii urmează să fie transferate, prin statutul directorului general interimar, domnului Cătălin Homor, director general al Metrorex. Acestea sunt concluziile AGA. Ele sunt însușite și la nivel de minister. Am semnat deja ordinul în acest sens'”, a declarat ministrul Transporturilor Marian Costescu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că va urma o perioadă de transparentizare a activităţii CNADNR.

„Începând de astăzi va fi demarată procedura de selecţie a noului managemement, atât director general cât şi Consiliul de Administraţie. Va urma o perioadă de transparentizare a activităţii companiei. …) Va urma o reformă a CNADNR pe capacitatea de implementare şi de a investi eficient. (…) Ca ultimă măsură, noua echipă de conducere va avea ca primă atribuţie indentificarea soluţiilor pentru blocajele deja existente în companie, pentru a restarta compania”, a adăugat ministrul.

Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.

Ministerul Transporturilor are suspiciuni de natură penală, după ce a primit raportul Corpului de control privind proiectarea şi construcţia sectorului de şosea de mare viteză Cunţa-Sălişte.

„Având în vedere toate aspectele constatate de Corpul de Control, precum şi prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, au apărut suspiciuni de natură penală şi au fost sesizate organele abilitate ale statului cu privire la nerespectarea de către proiectant, constructor, diriginte de şantier (inginer FIDIC) a prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi cu privire la modul în care a acţionat conducerea CNADNR în derularea contractelor”, arăta Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Directorul general de la Drumuri s-a prezentat recent, în calitate de martor, într-un dosar, însă procurorii DNA sunt pe urmele lui în cazul autostrăzii demolate, Orăștie-Sibiu, potrivit Evz.

Surse guvernamentale au declarat că oficialii CNADNR ar fi renunțat la ideea de a rezilia contractul secțiunii de autostradă dintre Săliște și Cunța, aflată pe lotul Orăștie-Sibiu.

În prezent, specialiștii Companiei Naționale de Autostrăzi pregătesc un raport detaliat pentru șeful Executivului Dacian Cioloș privind autostrada, demolată, Orăștie- Sibiu și proiectele aflate în derulare.

Citeşte şi: CNADNR, despre Autostrada Sibiu-Orăştie: Statul nu va plăti greşelile constructorului

La începutul lunii septembrie, tronsonul de 22 de kilometri între Sălişte şi Cunţa a fost închis, pentru a fi reparate fisurile care au apărut pe traseu, la numai câteva luni de la inaugurare. Lucrările au fost preconizate să fie terminate la sfârșitul acestei luni. Costurile vor fi suportate de constructor, întrucât drumul se află în garanţie.

Compania de Drumuri a plătit deocamdată aproape 600 de milioane de lei fără TVA pentru cei 22 de kilometri ai autostrăzii.

DailyBusiness
După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin
Spynews
Zonele din România în care zăpada a ajuns la doi metri. Există risc de avalanșă
Fanatik.ro
Sfârșitul „epocii de aur” a samsarilor. ANAF monitorizează toți românii care își cumpără mașini din Europa: cum funcționează sistemul
Capital.ro
Doliu în Ucraina. A murit legenda fotbalului ucrainean și a fostei naționale URSS. Avea origini românești
Playtech.ro
Harta actualizată a camerelor de rovinietă din România în 2025: drumurile pe care șoferii sunt verificați automat
Adevarul
Scandal sentimental: un bărbat şi-a găsit maşina „ornată” cu făină, lapte şi ouă de Ziua Națională. Ce scria în bileţelul lăsat pe parbriz
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Moment emoționant de Ziua Națională, într-un avion! Un jandarm român a cântat la vioară imnul României, la peste 10.000 de metri altitudine
iamsport.ro
Anca Alexandrescu, pe cale să-i strice pronosticul lui Radu Banciu
MediaFlux
Răsturnare de situație în lupta pentru Primăria Capitalei. Doi candidați sunt aproape la egalitate într-un sondaj de ultimă oră
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri