Şeful Romarm: Negociem cu columbienii un contract de un miliard de dolari pentru tancul TR 85M1

Romarm, companie deţinută de statul român şi aflată în subordinea Ministerului Economiei, negociază cu statul columbian un contract în valoare de peste un miliard de dolari, care se va întinde pe mai mulţi ani, a anunţat, joi, pentru Gândul, şeful companiei, Vasile Marius Crişan. Potrivit lui Crişan, acesta ar fi cel mai mare contract încheiat vreodată în industria românească de apărare.
Romania TV
01 iun. 2012, 11:58
Şeful Romarm: Negociem cu columbienii un contract de un miliard de dolari pentru tancul TR 85M1

La Bucureşti a avut loc o întâlnire cu o delegaţie importantă a Ministerului Apărării din Columbia. Facem demersuri pentru încheierea unui contract cu armata statului columbian. Este în curs de negociere un contract pe mai mulţi ani, în valoare de peste un miliard de dolari„, a declarat Vasile Marius Crişan, directorul general al Romarm.

În 2011, România a exportat armament în valoare de 131 de milioane de euro, conform rapoartelor trimestriale publicate de Departamentul pentru Controlul Exporturilor din cadrul Ministerului de Externe. Surse guvernamentale au declarat că o rundă de negocieri cu reprezentanţii părţii columbiene s-a desfăşurat recent în prezenţa ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu.

În schimb, o delegaţie din partea Ministerului Apărării din Columbia se află în aceste zile în România pentru a vizita Uzina Mecanică Bucureşti şi Automecanica Moreni, filiale din cadrul Romarm. „Delegaţia din Columbia se află în România pentru discuţii privind încheierea unui contract ce presupune achiziţionarea de tehnică militară”, ne-a spus Vasile Crişan. Este vorba de un transportor blindat de trupe care acum este în faza de proiectare şi transportorul blindat de trupe 8X8 saur 1 şi saur 2, din portofoliul de produse al uzinei de la Moreni. Delegaţia din Columbia şi-a manifestat interesul şi pentru tancul românesc TR 85M1 care se fabrică la Uzina Mecanică Bucureşti, „o maşină de luptă foarte apreciată pe piaţa internaţională”, după cum ne-a precizat directorul general al Romarm.

De altfel, oaspeţii străini urmau să asiste, în poligonul Mihai Bravu, la o prezentare a tancului românesc modernizat TR85. „Cu produsele din portofoliul acestor filiale ale Romarm noi stăm la masa premianţilor, la nivel mondial”, se mândreşte Vasile Crişan. El a precizat că discuţiile şi negocierile cu armata Republicii Columbia se poartă de circa doi ani. „Ne bucură foarte mult că, în sfârşit, în urma vizitei de acum două luni pe care noi am efectuat-o în Columbia, oficiali ai Ministerului Apărării columbian ne-au întors vizita, urmând să discutăm pe subiecte ce ţin de capacităţile tehnice şi portofoliul de produse ale companiei noastre”, a mai arătat Crişan.

„În cazul în care se va semna contractul care se negociază cu partea columbiană (în valoare de peste un miliard de dolari -n.n), acesta ar însemna pentru compania Romarm, dar şi pentru industria şi economia românească un mare pas înainte, mai mult decât un balon de oxigen. Ar însemna o nouă relansare a industriei de apărare a României, fiind unul dintre cele mai mari contracte semnate vreodată de o companie din industria românească de apărare”, a precizat Crişan.

Contractul cu partea columbiană ar presupune atât comercializarea unui număr important de maşini de luptă, cât şi asigurarea mentenanţei şi transfer de tehnologie în Columbia, contractul având şi o componentă de instruire a specialiştilor columbieni din domeniul tehnic şi de întreţinere a maşinilor de luptă.

Pe de altă parte, Vasile Crişan a spus că în 2011 exporturile Romarm au crescut semnificativ prin încheierea de noi contracte de export, dar şi prin redimensionarea celor vechi, astfel că „anul 2011 a fost cel mai performant din istoria Romarm”. „Din 365 de zile, 180 de zile eu am stat în străinătate. Chiar dacă unii au spus că am fost să mă plimb, eu am reuşit să fac cunoscut Romarm în străinătate, să cresc cifra de afaceri, veniturile şi profitul brut al companiei. Am încheiat noi contracte de export, iar cele vechi au fost redimensionate”, ne-a mai declarat directorul general al Romarm.

Crişan spune că cel mai important partener extern al Romarm este reprezentat de Statele Unite ale Americii, alţi parteneri fiind din Egipt, Pakistan, Malaezia. Romarm produce muniţie, armament de infanterie, tehnică militară şi maşini de luptă – tancuri şi transportoare blindate de trupe -, potrivit directorului general Romarm. Compania este prezentă pe 30 de pieţe de pe cinci continente.

Compania deţine în România 15 fabrici şi un institut de cercetare şi dezvoltare, potrivit zf.ro. Romarm deţine firme precum Automecanica Moreni, prin intermediul căreia produce vehicule blindate, dar şi Arsenal Reşiţa, Metrom Braşov, Electromecanica Ploieşti şi Carfil Braşov.

Potrivit directorului general al companiei, cifra de afaceri a Romarm a crescut faţă de anul 2009 cu aproximativ 68%, iar datoriile s-au diminuat cu 56%, numărul de contracte a crescut considerabil faţă de anii precedenţi. Romarm are în derulare două proiecte naţionale, sistemul armei de asalt 5,56 şi transportorul blindat de trupe 8×8. „A fost elaborat un program de reorganizare şi redresare economică a C.N. Romarm, agreat de Guvernul României din acea perioadă precum şi de FMI, program care este parte componentă a Strategiei Industriei de Apărare care urmează să fie supusă aprobării Consiliului Suprem de Apărare al ţării”, a precizat şeful Romarm.

Romarm se află pe lista companiilor la care statul român trebuie să numească manager privat. Managerul care va prelua conducerea Romarm va avea în subordine circa 1.000 de angajaţi.

România a vândut anul trecut arme în valoare de peste 130 de milioane de euro. Suma a reprezentat o creştere de 6% faţă de 2010.

Cei mai buni clienţi au fost americanii, conform datelor de la Departamentul pentru Controlul Exporturilor din cadrul Ministerului de Externe. Totodată Afganistan şi Marea Britanie au cheltuit de două ori mai mulţi bani pe armament importat din România, faţă de anul precedent. Clienţi precum Maroc şi-au înjumătăţit, însă, importurile din România, iar Germania a cumpărat de aproape 4 ori mai puţin armament românesc.

De asemenea, România nu a mai exportat aproape nici un fel de armament în Irak, faţă de 2010, când a vândut de 10,5 milioane de euro.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Imagini pentru istorie! Gabi Tamaș a revenit pe terenul de fotbal la aproape 42 de ani. Video
Capital.ro
România a pierdut o legendă a teatrului românesc. Marele actor și regizor nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Salata de vinete fără ulei, rețeta Mihaelei Bilic. Ingredientul care îi dă un gust delicios
Adevarul
Sancțiunile americane scot petrolul rus din Europa. Analiștii anticipează un efect „catastrofal” asupra Lukoil
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Andrei Nicolescu lămurește zvonurile despre presupusa relație cu Ovidiu Burcă: ”Eu nu am avut o problemă cu asta”
MediaFlux
Compatibilități amoroase în sezonul Scorpionului. Cine iubește intens și cine se retrage dintr-o relație toxică
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi