Decizia senatorilor jurişti în cazul ministrului Viorel Ilie, amânată din nou

Comisia juridică a Senatului a amânat, marți, pentru săptămâna viitoare, luarea unei decizii în cazul cererii DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a ministrului pentru Relația cu Parlamentul, senatorul Viorel Ilie. Ministrul este acuzat de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.
Romania TV
19 sept. 2017, 07:51
Decizia senatorilor jurişti în cazul ministrului Viorel Ilie, amânată din nou

Propunerea de amânare a votului pe raport a venit din partea președintelui Comisiei juridice, senatorul PSD Robert Cazanciuc, care le-a solicitat membrilor Comisiei să analizeze materialul scris întocmit de avocatul ministrului Viorel Ilie.

„Am primit, așa cum am solicitat sau cum ne-a promis avocatul senatorului Viorel Ilie, un material în apărarea domniei sale. El v-a fost distribuit acum. V-aș propune să luați cunoștință de ceea ce a spus domnul avocat aici și, cu întregul material venit și de la Parchet, să decidem în următoarea ședință, fiind în termen așa cum a hotărât și Biroul Permanent”, a spus Cazanciuc, în ședința Comisiei juridice a Senatului, citat de Agerpres.

În replică, senatorul PNL Daniel Fenechiu a afirmat că este împotriva amânării votului și a atras atenția că în această perioadă se desfășoară și vizita delegației europene pe tema MCV.

„Astăzi și mâine avem delegația europeană pe teme de MCV. Din nou se va spune că am amânat în mod deliberat acest lucru. Din nou se va vorbi de blaturi și de alte lucruri. Din punctul de vedere al PNL noi suntem dispuși să discutăm astăzi. (…) Suntem pregătiți să votăm această cerere”, a susținut Fenechiu.

Senatorul USR Eduard Dircă s-a pronunțat și el în favoarea unui vot în ședința de marți.

„Noi nu apreciem utile notele scrise depuse de domnul avocat. Am avut aici timp două săptămâni, am studiat dosarul, ne-am format o opinie, aceste note scrise nu ne pot schimba convingerile. E clar că această situație trebuie luată cât mai repede în discuție”, a afirmat parlamentarul USR.

La finalul ședinței, președintele Comisiei juridice Robert Cazanciuc a susținut că momentul misiunii MCV nu are legătură cu solicitarea DNA în cazul ministrului Ilie.

„Misiunea MCV a României este programată cred că din primăvară. S-a hotărât că în septembrie va fi misiunea și data exactă. Nu cred că are legătură cu momentul la care să spunem că această solicitare a venit pe ordinea de zi a Comisiei juridice, ci pur și simplu e o procedură parlamentară în derulare. (…) avem un termen de depunere a raportului, pe 26 septembrie. Vom fi în termen cu acest raport. Au fost proceduri de luare la cunoștință de dosar, după cum știți, de un raport preliminar, de audiere a domnului senator, de depunere de concluzii scrise de către avocat. Suntem exact în procedură, nu în afara ei și în termen”, a declarat Cazanciuc.

Decizia de amânare pentru săptămâna viitoare a raportului a fost luată cu șapte voturi pentru și patru împotrivă.

Dosarul DNA referitor la Viorel Ilie, care are 2 volume, vizează ocuparea unor posturi din ministerul pe care îl conduce. Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, a fost audiat pe 13 septembrie de către membrii Comisiei juridice a Senatului.

Pe 25 august, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale. „Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant”, își motiva DNA solicitarea.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Situaţia explozivă a lui George Puşcaş la Dinamo! Motivul pentru care oficialii „câinilor” iau în calcul să rezilieze contractul
Capital.ro
Salariile din România ascund diferențe uriașe. Domeniile în care veniturile depășesc 15.000 de lei și cele care rămân sub 3.000 de lei
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?