Senatorii jurişti au dat AVIZE NEGATIVE proiectelor de modificare a Codului Penal

Proiectele de lege referitoare la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală au primit marţi avize negative, cu unanimitate de voturi, la Comisia juridică din Senat.
Iulian Tudor
23 iun. 2015, 11:52
Senatorii jurişti au dat AVIZE NEGATIVE proiectelor de modificare a Codului Penal

Cătălin Boboc (PNL), preşedintele Comisiei juridice, a propus respingerea proiectelor, fără dezbatere.

„Poate că la un an şi jumătate după introducerea noilor Coduri (…) cei care lucrează cu aceste instrumente simt nevoia unor modificări, dar la modul în care vin modificări în Parlament, propuneri legislative ale colegilor mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de cauză, ci doar pentru faptul că, mă rog, mai primesc ei câte o sugestie de la cunoscuţi, eu nu cred că e în regulă”, a spus Boboc.

Adoptarea unei propuneri legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, iniţiată de mai mulţi parlamentari, ar diminua eficienţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi ar afecta în mod sever statutul procurorilor, potrivit unui punct de vedere transmis de DNA în 5 mai.

CITEŞTE ŞI Deputaţii jurişti au AMÂNAT cu o lună dezbaterea privind modificările la Codul Penal

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce diferență de vârstă există între Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi, jucătoarele de la CSM București care au o relație și nu se mai ascund
Capital.ro
Amendă de 5.000 de lei pentru românii care au fântână și fosă în curte. Regula obligatorie pe care mulți proprietari o ignoră
Playtech.ro
Ți se închid aplicațiile singure pe telefon? Ce trebuie să verifici ca să rezolvi rapid problema VIDEO
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Când e Înălțarea în 2026. Ziua coincide cu o altă sărbătoare mare din România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi