Serghei Șoigu acuză Ucraina de „terorism nuclear” și susține că armata Kievului continuă să bombardeze centrala Zaporojie: „Luăm toate măsurile pentru asigurarea siguranței”

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat marți că Ucraina continuă să bombardeze centrala nucleară Zaporojie, creând în mod deliberat amenințarea unei posibile catastrofe nucleare. Acesta a anunțat că armata rusă ia „toate măsurile” pentru a asigura siguranța centralei.
Alina Costache
06 dec. 2022, 17:07
Serghei Șoigu acuză Ucraina de „terorism nuclear
Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu

Serghei Șoigu acuză Ucraina de „terorism nuclear”. Ministrul rus al Apărării a declarat Ucraina continuă să bombardeze centrala nucleară Zaporojie, creând în mod deliberat amenințarea unei posibile catastrofe nucleare.

Citește și Zelenski, mesaj către Putin, de pe frontul din Donbas. Președintele Ucrainei avertizează din nou că va recupera Crimeea

Ministrul a anunțat că armata rusă nu va sta cu mâinile în sân și ia în calcul „toate măsurile” pentru a asigura siguranța celei mai mari centrale din Europa, în fața a ceea ce el a numit „terorism nuclear” din partea Kievului, potrivit Reuters.

În replică, Ucraina neagă că a bombardat instalația, care acum, se află sub controlul forțelor rusești încă din primele zile ale războiului, și a acuzat Rusia că a tras asupra ei.

„Unitățile noastre iau toate măsurile pentru a asigura siguranța centralei nucleare din Zaporojie „, le-a spus Șoigu șefilor săi militari într-o teleconferință, a cărei transcriere prescurtată a fost publicată de Ministerul Apărării.

„La rândul său, regimul de la Kiev încearcă să creeze aparența unei amenințări de catastrofă nucleară continuând să bombardeze în mod deliberat situl”, a adăugat el.

Serghei Șoigu a declarat că în ultimele două săptămâni, Ucraina a tras 33 de obuze de calibru mare asupra centralei. Acesta a spus că majoritatea au fost interceptate de apărarea aeriană rusă, deși „unele au lovit încă obiecte care afectează funcționarea sigură a centralei nucleare”.

„Noi clasificăm aceste atacuri ale trupelor ucrainene drept terorism nuclear”, a adăugat el.

Atât Rusia, cât și Ucraina se acuză reciproc pentru atacurile asupra instalației de la Zaporojie. Totodată, Kievul a acuzat Moscova că folosește centrala ca depozit de arme de facto.

Atac nimicitor al forțelor ucrainene

Ministerul rus al Apărării susține că două baze aeriene rusești aflate la sute de km de linia frontului din Ucraina au fost zguduite luni de explozii.

Două baze aeriene rusești din centrul Rusiei au fost vizate luni de drone ucrainene, ucigând trei persoane, a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, potrivit AFP.

Luni dimineață, „regimul de la Kiev (…) a încercat să efectueze lovituri cu drone de concepție sovietică asupra bazei aeriene Diaguilevo din regiunea Riazan și a bazei aeriene Enguels din regiunea Saratov”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării de la Moscova.

Ministerul acuză forțele ucrainene că încearcă să „dezactiveze avioanele rusești cu rază lungă de acțiune”, care au fost folosite pentru lovituri asupra a numeroase infrastructuri energetice de pe teritoriul ucrainean în ultimele săptămâni.

În timp ce aceste drone au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană rusești, resturile lor au căzut pe teritoriul bazelor aeriene atacate, provocând explozii și avarii „minore” la două avioane. Trei militari ruși „au fost răniți mortal” în aceste atacuri, iar alți patru au fost spitalizați, se mai arată în comunicat.

Citește și ANALIZĂ! De ce este Austria calul troian al Rusiei în UE? Cum influenţează Moscova marile decizii politice şi strategice de la Viena împotriva României! De la plata gazelor în ruble, la votul împotriva României în Schengen

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Au plătit 15 euro pe noapte pentru o cameră în Veneția. Ce au descoperit turiștii când au ajuns la hotel
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT