Sezonul estival 2015, în pericol. Peste 70% din hoteluri ar putea fi închise

Mai mult de jumătate din hotelurile de pe litoral riscă să rămână închise la vară, pentru că proprietarii nu pot plăti retroactiv impozitul pe clădiri. Acesta a fost recalculat recent, după o interpretare a legii, iar proprietarii de unităţi turistice s-au trezit că au de plătit, în numai câteva zile, zeci de mii de euro.
Ionela Marcu
10 ian. 2015, 11:42
Sezonul estival 2015, în pericol. Peste 70% din hoteluri ar putea fi închise

Practic, hotelierii sunt puşi acum să achite impozitul integral, pe lunile de sezon, considerându-se că acesta începe la 1 mai şi se termină pe 30 septembrie, scrie cugetliber.ro. Cei care se conformau şi aveau unităţile de cazare deschise pe parcursul celor cinci luni de zile de sezon estival beneficiau de reducerea la jumătate a impozitului pe clădiri. Prevederile respective apar într-o hotărâre de Guvern din 2009.

Citeşte şi AFACERE cu sute de hectare de teren într-o staţiune din Constanţa! DNA trimite în judecată primari, prefecţi

„Cineva a modificat ulterior în Codul Fiscal, fără ca noi să ştim şi fără să ne anunţe nimeni, că pot beneficia de aceste reduceri de impozit doar cei care funcţionează minimum 185 de zile pe an, adică mai mult de şase luni”, a explicat Nicolae Bucovală, preşedintele patro-natului din staţiunea Mamaia.

Potrivit acestuia, „în ultimele luni, primăriile de pe litoral au pornit o prigoană împotriva hotelurilor, cărora le cer să demonstreze că au primit turişti minimum şase luni pe an”.

Dacă nu pot face această dovadă, vor trebui să plătească retroactiv impozitele de care au fost scutite.

„Acum, primăriile vin şi ne recalculează din urmă cu trei – cinci impozitele şi ne somează să plătim restanţele în termen de o lună. Este vorba de mulţi bani, pe care nu îi putem plăti. Un hotel cu 150 de camere din Mamaia trebuie să plătească o diferenţă de 40.000 de euro. Este o neconcordanţă între hotărârea de guvern de acum cinci ani şi Codul Fiscal, dar toţi ne întrebăm de ce nu am fost avertizaţi în primul an şi am fost lăsaţi să funcţionăm aşa câţiva ani”, a mai spus Bucovală.

Citeşte şi ELICOPTER PRĂBUŞIT în Mamaia. Femeia salvată de echipajul SMURD, MĂRTURIE EMOŢIONANTĂ: Bieţii oameni! VIDEO

Acesta precizează că nu este suficient să dovedească faptul că unităţile au fost deschise, ci şi că au avut turişti cazaţi.

„În extrasezon, poate că sunt zile în care nu vin turişti. De exemplu, pe 5, 6 mai este posibil ca într-un hotel să nu mai fie cazat nimeni. Noi le demonstrăm însă că am avut deschis cu facturi la utilităţi, cu salarii plătite, dar ei vor dovada că am avut turişti”, a mai afirmat şeful patronatului din Mamaia.

Peste 70 la sută din hoteluri ar putea rămâne închise

În cazul în care nu îşi vor plăti impozitele respective, hotelurile se vor trezi cu toate conturile blocate. Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, consideră, la rândul său, că este imposibil ca în fiecare zi din extrasezon să fie turişti în hoteluri.

„Uşa ta, ca hotel, este deschisă de la 1 mai la 30 septembrie, camerele sunt pregătite, angajaţii sunt la lucru, gata să primească turişti, facturile sunt plătite şi hotelurile funcţionează. Că nu sunt turişti tot timpul, nu este vina hotelurilor, ci a autorităţilor locale, care nu au ştiut să promoveze staţiunea”, este de părere Dragos Răducan.

Acesta mai spune că, din cauza neconcordanţei legislative, hotelurile de pe litoral riscă să fie blocate în vară.

„Mulţi nu vor putea plăti retroactiv, iar primăriile le vor bloca conturile şi nu vor mai putea funcţiona. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, peste 70 la sută din hotelurile de pe litoral ar putea rămâne închise la începutul sezonului, pentru că nu-şi vor putea plăti retroactiv acest impozit pe clădiri, al căror mod de calcul a fost interpretat tendenţios de către primării, pentru a creşte încasările”, a mai spus Răducan.

Precizări ale SPIT Constanţa

De cealaltă parte, Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa îi contrazice pe hotelieri şi spune că este vorba despre numai şase hoteluri care nu au putut beneficia de reducerea de 50 la sută pentru că nu au prestat servicii turistice mai mult de şase luni.

„În perioada octombrie – decembrie 2014, au fost efectuate inspecţii fiscale la un număr de 18 operatori economici din staţiunea Mamaia care aveau depuse cereri pentru reducerea de 50 la sută a impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren utilizate pentru prestarea de servicii turistice. Şase dintre aceşti hotelieri nu au putut beneficia de reducerea cu 50 la sută pentru că nu au prestat servicii turistice mai mult de şase luni, aşa cum prevede modificarea Codului Fiscal realizată conform OG nr. 30/31.08.2011. Înainte de această modificare, reducerea se acorda pentru prestarea de servicii turistice mai puţin de şase luni. Astfel, în perioada 2009 – 2011, când au fost efectuate verificări, facilitatea de reducere cu 50 la sută a fost acordată ţinând cont de veniturile obţinute din servicii turistice. Înţelegem că s-ar fi dorit de această dată să nu mai ţinem cont de această abordare legală, ci de o abordare fracţionată, adică să verificăm cheltuielile, nu şi veniturile. Mai mult decât atât, chiar dacă stau cu uşa deschisă, gata să presteze serviciul, atât timp când nu intră nimeni, înseamnă că serviciul turistic nu este prestat şi, ca atare, nu pot beneficia de aceleaşi facilităţi fiscale ca şi ceilalţi operatori economici din staţiune care doresc şi reuşesc să funcţioneze tot timpul anului”, a declarat Virginia Uzun, directorul executiv al SPIT Constanţa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT