SFANTUL STEFAN, primul diacon si martir al Bisericii. TRADIŢII, OBICEIURI, SUPERSTIŢII

SFANTUL STEFAN. În a treia zi de Crăciun, credincioşii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice în anul 33.

RomaniaTV.net
26 dec. 2014, 11:14

SFANTUL STEFAN este praznuit pe 27 decembrie, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Parintele Nicolae Steinhardt, facand diferenta intre cele doua verbe vecine, dar nu identice, „a sedea” si „a sta”, ne descopera de ce Sfantul Stefan este sarbatorit dupa Nasterea Domnului si Soborul Maicii Sale. „A sedea”, spune parintele, inseamna in limba romana a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita … ), iar „a sta” inseamna a se tine in picioare, vertical. In textul de la Fapte, 55-56 se spune: „A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”. Observam ca in textul Noului Testament este prezent verbul a sta, adica a se afla in picioare, si nu a sedea. In iconografie, Hristos e mereu reprezentat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc, iar in textele liturgice se face referire la Iisus sezand in slava, niciodata stand. Parintele Nicolae Steinhardt explica de ce s-a folosit verbul „a sta”: „Pentru a primi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire”. Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca Sfantul Stefan sa fie cinstit in a treia zi de Craciun.

SFÂNTUL ŞTEFAN. Numele Sfântului Arhidiacon Ştefaneste purtat de 422.664 de români, dintre care 305.449 sunt bărbaţi şi 117.215 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne.

Dintre bărbaţii sărbătoriţi vineri, 273.159 poartă numele Ştefan, 18.656 se numesc Istvan şi 8.727 au fost botezaţi Fănel. De asemenea, îşi vor serba onomastica 3.306 bărbaţi care se numesc Ştefănel, 1.031 care au numele Ștefănuț şi 581 al căror nume este Fane.

Cele mai multe femei sărbătorite în 27 decembrie poartă numele Ştefania, respectiv 84.399, alte 22.327 se numesc Ştefana, 9.114 au fost botezate Fănica, 1.036 Fănuța şi 339 Fana.

Sfantul Stefan – primul diacon

Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati „plini de Duh Sfant si de intelepciune” care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae.  Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan – primul martirSfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: „Doamne nu le socoti lor pacatul acesta” (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria „chiliel”, care in limba ebraica inseamna „cununa”, pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca – Stephanos – si inseamna „coroana”, „ghirlanda”, „cununa” (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori – sub influenta straina – Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida – numele unei mucenite trecute in calendar).

SFANTUL STEFAN: Tradiţii pentru spor şi sănătate

O veche tradiţie, împlinită în ziua praznicului, se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă încasa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.

Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. 
De asemenea, de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

SFANTUL STEFAN, unde slujesc ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din a treia zi de Crăciun

În a treia zi de Crăciun, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: 

Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului va sluji la Biserica „Nașterea Domnului” a Parohiei Lazaret IV din Sibiu. 

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va sluji în Parohia Oarța de Sus, județul Maramureș. 

Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord va sluj în Catedrala din Nürnberg, Germania. 

Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale va sluji în Biserica „Soborul Maicii Domnului şi Sfântul Ilie” din Limours, Franța (Reședința mitropolitană). 

Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal va sluji la Mănăstirea Peșterea din județul Dâmbovița. 

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor va sluji la Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan” din Suceava. 

Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei va sluji în Parohia „Sfântul  Ștefan” din Buzău. 

Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului va sluji în Parohia Ineu, cartierul Traian din Protopopiatul Ineu. 

Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul celor două Americi va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, SUA. 

Preasfințitul Corneliu, Episcopul Huşilor va sluji la Catedrala Episcopală din Huși. 

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei va sluji la Biserica „Buna Vestire” din Oradea. 

Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei va sluji împreună cu Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei în Parohia Orșova, județul Mehedinți. 

Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor va sluji în Parohia „Sfinții Voievozi” din Slobozia. 

Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului va sluji la Biserica „Sfinții Împărați” din Roșiorii de Vede. 

Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii va sluji în Parohia Măcin III din Măcin, județul Tulcea. 

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului va sluji în Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. 

Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei va sluji la Paraclisul Centrului episcopal din Roma, Italia. 

Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord va sluji în Parohia  Spermezeu, județul Bistrița Năsăud. 

Preasfințitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia. 

Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal va sluji la Biserica „Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” – Cuibul cu barză din Capitală. 

Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor va sluji la Catedrala Patriarhală din Capitală. 

Preasfințitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului va sluji la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus. 

Preasfințitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului va sluji la Biserica „Buna Vestire” din Beclean. 

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va sluji la Biserica „Sfântul Dumitru” din Bacău. 

Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului va sluji în Capela „Sfântul Siluan” din München, Germania. 

Preasfințitul Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale va sluji în Comunitatea „Sfânta Otilia şi Sfânta Teodora de la Sihla” din St. Michel la Foret, Franța. 

Preasfințitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi va sluji la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare și Sfântul Nectarie” din Oshawa, Canada. 

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului va sluji la Mănăstirea Rohia din județul Maramureș. 

Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei va sluji în Parohia Centrului Misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Dublin, Irlanda.