Simona Halep, alături de Maria Şarapova şi Jelena Ostapenko la turneul de la Shenzhen

Simona Halep, numărul 1 WTA, va începe sezonul 2018 din circuitul WTA la Shenzhen (China), unde va lua parte la un turneu dotat cu premii în valoare de 750.000 de dolari, care va avea loc în perioada 30 decembrie - 6 ianuarie.
Filip Stan
24 nov. 2017, 12:00
Simona Halep, alături de Maria Şarapova şi Jelena Ostapenko la turneul de la Shenzhen

Simona Halep le va avea ca adversare pe Maria Șarapova, pe care a învins-o anul acesta, la Beijing, după o serie de șapte înfrângeri consecutive, și pe Jelena Ostapenko, în fața căreia s-a înclinat în finala de la Roland Garros, în luna aprilie, dar apoi și-a luat revanșa în fața acesteia, la turneul din capitala Chinei.

Pe tabloul principal de la Shenzhen va figura și Wang Qiang, cea mai tânără jucătoare chineză prezentă în top 50 WTA.

Surpriză URIAŞĂ pentru SIMONA HALEP. Ce cadou a primit liderul WTA

„Suntem foarte încântați să le întâmpinăm pe aceste mari jucătoare la Shenzhen Open. Simona, numărul unu mondial, a fost un vizitator regulat al acestei competiții și s-a bucurat întotdeauna de timpul petrecut aici, unde a cucerit titlul în 2015 (când a învins-o în finală, cu 6-2, 6-2, pe elvețianca Timea Bacsinszky — n.red). Suntem bucuroși că Maria și Jelena vor veni în premieră la Shenzhen, în timp ce Wang Qiang ni se va alătura pentru a șasea oară, după ce a atins sferturile de finală în ultimii doi ani”, a declarat directorul turneului din sudul Chinei, Nick Freyer.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT