Simona Halep: Care este singurul regret al jucătoarei în finala de la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că nu va uita niciodată finala jucată sâmbătă la Roland Garros şi pierdută în trei seturi în faţa rusoaicei Maria Şarapova.
Alina Costache
07 iun. 2014, 19:50
Simona Halep: Care este singurul regret al jucătoarei în finala de la Roland Garros

”Am plâns câteva minute după meci, înainte de a zâmbi din nou, pentru că doream să profit de acest moment. Era prima mea finală de Mare Şlem. Am făcut tot ce am putut, practicând un joc de înalt nivel. Sunt mândră de aceste două săptămâni care au fost incredibile. Nu voi uita niciodată acest meci. Atmosfera a fost extraordinară, cu toţi suporterii români veniţi să mă încurajeze”, a spus Simona la conferinţa de presă, citată de Agerpres.

”De la început am fost destinsă şi mi-am zis că este fantastic că am ajuns până în finală. Am început bine, tactica a fost potrivită, am deschis bine unghiurile şi am lovit tare mingea. Dar Maria a făcut ce ştie să facă mai bine, să lovească foarte puternic. S-a mişcat foarte bine, iar serviciul său m-a deranjat. Am încercat să o presez, dar e foarte puternică din punct de vedere mental, o mare campioană, are experienţă şi a câştigat mai multe finale de Grand Slam”, a adăugat Simona.

Românca de 22 de ani, care de luni va fi numărul trei mondial, a recunoscut că a făcut greşeli în momentele importante ale meciului: ”Singurul regret în acest meci este lovitura mea de dreapta. Am comis erori în momentele importante. Va trebui să muncesc în continuare mult, dar, oricum, va rămâne un turneu în care am conştientizat că pot evolua la un nivel foarte înalt”.

La rândul său, Şarapova a afirmat că ”a fost cea mai dificilă finală de Grand Slam jucată. O respect mult pe Simona şi cred că a jucat un meci extraordinar”.

Halep a fost învinsă de Şarapova cu 6-4, 6-7 (5), 6-4, sâmbătă, pe arena Philippe Chatrier, în prima sa finală de Mare Şlem.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT