Sindicaliştii din Sănătate, chemaţi la discuţii cu premierul Viorica Dăncilă, marţi, la Guvern

Premierul Viorica Dăncilă i-a invitat pe liderii sindicatelor din Sănătate la discuţii, marţi la Palatul Victoria. Dicuţiile vin în contextul în care cadrele medicale au fost luni, timp de două ore, în grevă de avertisment, urmând ca vineri, 11 mai, să intre în grevă generală. Sindicaliştii din Sănătate cer modificarea regulamentului de sporuri, dar şi a legii salarizării.
Romania TV
07 mai 2018, 09:50
Sindicaliştii din Sănătate, chemaţi la discuţii cu premierul Viorica Dăncilă, marţi, la Guvern

Marţi, la ora 10.00, sindicaliştii din domeniul sanitar se vor întâlni cu premierul Viorică Dăncilă, la Guvern. La discuţii vor participa şi ministrul Sănătăţii, ministrul Muncii, dar şi ministrul de Finanţe.

Grevă de avertisment în sănătate. Sindicaliştii reclamă scăderea veniturilor după plafonarea sporurilor. Negocieri la MS

Negocierile de la Guvern vin în contextul în care cadrele medicale au fost luni, timp de două ore, în grevă de avertisment, urmând ca vineri, 11 mai, să intre în grevă generală.

Oamenii susţin că s-au înregistrat scăderi salariale cuprinse între 500 şi 1.100 de lei. Aşadar, principalele revendicări ale angajaţilor din domeniul sanitar vizează modificarea Legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, dar şi negocierea şi semnarea contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât plătește Gigi Becali pentru cazarea FCSB-ului în cantonamentul din Olanda. Condiții de lux pentru jucători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?