Sindicaliştii din sănătate declanşează luni greva generală

Sindicaliștii membri ai Federației Sanitas vor declanșa luni, de la ora 7:00, greva generală în toate spitalele din țară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare, a declarat prim-vicepreședintele federației, Marius Sepi.
Iulian Tudor
28 oct. 2016, 11:55
Sindicaliştii din sănătate declanşează luni greva generală

Acesta este ultima etapă a acțiunilor de protest ale Federației, care au fost demarate în septembrie, prin organizarea, în fiecare zi de marți, a unei acțiuni denumite generic „O marți a Sanitas”, pe 20 septembrie fiind pichetat Ministerul Muncii, pe 27 septembrie Ministerul Finanțelor Publice, pe 4 octombrie Ministerul Sănătății și pe 11 octombrie Palatul Parlamentului. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe, scrie Agerpres.

Citeşte şi Sanitas a strâns 68.700 de semnături pentru greva generală

Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.

Citeşte şi Cadre medicale din toate spitalele, în grevă de avertisment. Internările şi operaţiile, amânate

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT