Sindicalistul ce obține 30.000 de lei pe lună din 10 surse, dar vrea revoltă împotriva austerității. Îmbuibatul care nu se mai satură de bani, dar e solidar cu cei săraci

Sindicalistul Marius Nistor se declară solidar cu oamenii săraci, în special cu profesorii pe care îi reprezintă, dar încasează venituri la care este imposibil ca un profesor să ajungă și după o întreagă viață de muncă. Bugetofagul nu vrea să își piardă privilegiile și încearcă să îi mâne pe bugetari în grevă generală.
Mircea Filipescu
01 iul. 2025, 08:34
Sindicalistul ce obține 30.000 de lei pe lună din 10 surse, dar vrea revoltă împotriva austerității. Îmbuibatul care nu se mai satură de bani, dar e solidar cu cei săraci

Sindicalistul Marius Nistor a câștigat 30.000 de lei pe lună din 10 surse în anul 2023, fiind plătit de trei sindicate, precum și trei Case de Ajutor Reciproc ale angajaților din Educației. Totuși, se pare că e solidar cu cei săraci și vrea grevă contra măsurilor de austeritate, în ciuda faptului că veniturile sale au crescut cu 9.000 de lei pe lună.

Îmbuibatul sindicalist care nu se mai satură de bani

Sindicalistul ia bani din faptul că este președintele Federației din Educației Spiru Haret de unde câștigă 10.000 de lei pe lună net, deja echivalentul a două salarii de profesor din numai această sursă. Este membru în conducerea a trei case de ajutor reciproc ale angajaților din Educație, de unde mai primește 3.000 de lei pe lună net.

Citește și : Nou val de concedieri la stat. Ce bugetari rămân fără loc de muncă

Marius Nistor avea, în 2022, un venit net lunar de 21.000 de lei, deși venitul minim pe economie net era de aproximativ 1.572 de lei. La un an după, acesta anunța venituri de 30.000 de lei pe lună din 10 surse de venit. Astfel, salariul său a crescut cu 9.000 de lei lunar, pe când salariul minim a crescut cu nici 300 de lei, la 1.836 de lei.

De unde încasează sindicalistul atâția bani?

Liceul Iorga (unde nu predă, încasează doar salariul) – 59.000 lei

Președinte Spiru Haret – 111.619 lei

Președinte Sindicatul Salariaților din Învățământ  – 79.000 lei

Vicepreședinte Confederația Frăția – 12.000 lei

Drepturi proprietate intelectuală – Federatia Sindicatelor din Educație Spiru Haret – 32.100 lei

Citește și : Lista primelor concedieri de la stat. Instituțiile bugetare ce vor trebui să recurgă la disponibilizări de personal

Consiliul Economic și Social – 28.744 lei

Diurnă Sindicat – 1.400 lei

Casa Ajutor Reciproc CAR SIP OLT – Slatina – 17.000 lei

CAR IFN SSIB – 6.000 lei

CAR SIP SIBIU – 11.200 lei

Total venituri anuale Marius Nistor: 356.00 lei NET. Venituri pe lună: 29.700 lei, în anul 2023.

Declaratie (10)

Veniturile sale au crescut și în 2024

De la creșterea spectaculoasă între 2022 și 2023, veniturile pe care le-a încasat sindicalistul au crescut modic în 2024. Acesta a obținut anul trecut un venit total de 377.590 de lei, adică puțin peste 31.000 de lei pe lună, o modificare relativ mică raportat la munca „asiduă” pe care o depune.

Totuși, el nu este de acord cu măsurile de austeritate ale guvernului, susținând că tăierea sporurilor va duce la o grevă generală. Nemulțumirile sunt legate în special de plafonarea sporului pentru condiții periculoase, astfel că liderii confederațiilor sindicale s-au întâlnit de luni dimineața pentru a discuta planul de acțiune.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Bucureștiul pe credit: ce împrumuturi a făcut Primăria Capitalei în 2025. Sectorul care a plătit cela mai mari dobânzi
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Inteligența Artificială, pe post de „detectiv”. Ce spune cel mai cunoscut psiholog criminalist român despre folosirea ei în anchete EXCLUSIV
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ieșit la iveală rezultatul autopsiei băiețelului de un an și nouă luni care s-a stins la spitalul de copii din Iași. Ce i-a adus sfârșitul
iamsport.ro
Alex Dobre, la un pas de transferul la West Ham! Impresarul român a spus totul despre mutare
MediaFlux
România intră în război? Totul se decide astăzi în CSAT
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj