Sistem microrobotic al Universităţii Valahia, prezentat publicului în Bucureşti, la „Noaptea cercetătorilor”

Aplicația cu care cercetători și studenți ai Universității "Valahia" Târgoviște au câștigat concursul de microrobotică din Seattle va fi prezentată publicului, vineri, în Piața Universității din București.
Iulian Tudor
25 sept. 2015, 09:37
Sistem microrobotic al Universităţii Valahia, prezentat publicului în Bucureşti, la

Într-un comunicat al Universității „Valahia” se arată că sistemul microrobotic va fi prezentat în cadrul ”Nopții Cercetătorilor”, eveniment european organizat simultan în peste 300 de orașe din Europa.

„Acest eveniment anual caută să prezinte universul cercetării prin metode atractive și interactive. Universitatea ‘Valahia’ vă așteaptă vineri, 25 septembrie 2015, în Piața Universității, București între orele 17,00 — 23,00. În luna mai a acestui an o echipă de tineri cercetători și studenți români a obținut locul întâi în finala concursului de microrobotică organizat în cadrul celei mai mari conferințe internaționale de robotică și automatică, ICRA2015, desfășurată peste ocean, la Seattle. Competiția a fost dedicată roboticii de precizie la scară micrometrică și a reunit universități și centre de cercetare din întreaga lume”, se arată în comunicatul Universității Valahia Târgoviște.

Echipa care a câștigat concursul de microrobotică a fost formată din conferențiarul Alexandru Ioan Ivan, lectorul Florin Dragomir, doctorandul Valentin Gurgu și studentul în anul IV Nicolae Rădulescu.

Obiectivele concursului de microrobotică de la Seattle au constat în dezvoltarea de soluții inovative la scara mică, dedicate viitoarelor aplicații biomedicale și nanotehnologiilor. Aplicațiile au vizat domeniul biomedical, cum ar fi manipularea și sortarea de celule, chirurgia minim invazivă sau asamblarea de structuri la scară nanometrică și micrometrică.

În cadrul evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”, echipa Universității Valahia va realiza demonstrații interactive, respectiv introducerea unor micro-componente într-un micro-canal de dimensiune sub-milimetrică cu ajutorul microrobotului realizat. De asemenea, se vor experimenta diverse jocuri interactive cu microrobotul, pentru vizitatorii de toate vârstele.

„Câștigătorii concursurilor de manipulare a microrobotului vor fi recompensați cu diverse premii constând în piese unicat realizate la fața locului, cu imprimante 3D”, se mai arată în comunicatul Universității Valahia Târgoviște.

Citeşte şi Tehnologie creată de cercetători români, câştigătoare a marelui premiu la Salonului Internaţional de la Geneva

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?