Situaţie critică în spitalele din ţară. Bolnavi conectaţi la oxigen aşteaptă un pat la ATI

Situație fără precedent la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Secțiile care tratează pacienții cu covid sunt pline, iar paturile din Unitatea de Primiri Urgențe sunt ocupate de bolnavi care așteaptă un loc la ATI. Situaţie este la fe de critică şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad.
Alina Costache
07 apr. 2021, 16:56
Situaţie critică în spitalele din ţară. Bolnavi conectaţi la oxigen aşteaptă un pat la ATI

Situaţie critică în spitalele din ţară. Secţiile care tratează bolnavii de coronavirus sunt pline, iar pacienţii în stare gravă aşteaptă eliberarea unui pat la ATI.

Situaţie critică în spitalele din ţară

Citeşte şi O bolnavă de cancer, mesaj către Vlad Voiculescu: „Ne condamnaţi la moarte. Vă cer eutanasierea!”

Situaţia este una critică la Spitalul COVID din Buzău, acolo unde toate secţiile care tratează bolnavii de coronavirus sun pline. Creşterea numărului de infectări a provocat haos la unitatea sanitară. Suspecţii de COVID-19 aşteaptă în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe în aşteptarea diagnosticului de la DSP, potrivit adevarul.

Toate cele 68 de locuri din secţiile Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie, destinate pacienţilor COVID, din Spitalul Judeţean Sunt ocupate, la fel şi cele 14 paturi de la Anestezie şi Terapie Intensivă.

De asemenea, nici spaţiile amenajate de urgenţă în UPU nu mai sunt libere.

În tot acest timp, 17 bolnavi conectaţi la oxigen aşteaptă în Unitatea de Primiri Urgenţe să se elibereze un pat la ATI. Mai mult. din cauza lipsei de locuri din spital, şoferii şi asistenţii ambulanţelor stau şi câte zece ore în curtea de la UPU, iar pacienţii aşteaptă înăuntru eliberarea unui loc.

Directorul Spitalului Judeţean spune că soluţia ar fi încă un spital în care să fie trataţi pacienţi infectaţi cu coronavirus. Potrivit acestuia, în acest moment există discuţii avansate cu DSP pentru transformarea spitalului din oraşul Nehoiu în unitate suport COVID.

https://www.youtube.com/watch?v=7jImtbctXnA&t=1s

Situaţia este critică şi la Arad. Aici, zece bolnavi de covid în stare gravă aşteaptă eliberarea unui pat la ATI.

„Unul este pe ventilaţie invazivă iar ceilalţi sunt pe mască de oxigen. Medicii au solicitat Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei locuri în terapie intensivă în alte judeţe, însă trei dintre pacienţi refuză transferul. Pacienţii sunt trataţi în UPU în regim de terapie intensivă, paturile fiind dotate cu aparatura specifică de terapie intensivă, cu personal medical calificat şi beneficiază de consulturile de specialitate necesare”, a declarat managerul interimar al SCJU Arad, Florina Ionescu.

De la începutul pandemiei, în judeţ au fost confirmate 21.428 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 133 în ultimele 24 de ore. Dintre persoanele care au dezvoltat simptomatologia bolii COVID-19, 793 au decedat

Ministrul Sănătăţii: Secțiile ATI sunt pline, sunt oameni care sunt consultați în ambulanță, pentru că nu este loc în spital

Reamintim că Ministrul Sănătăţii a convocat, sâmbătă seara, mai mulți manageri de spitale la o video conferință. Întâlnirea a avut loc după ora 21.00.

Ministrul le-a cerut managerilor de spitale să facă rost de paturi pentru ATI, pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2.

Ședința a venit la scurt timp după ce Ordinul privind organizarea spitalelor COVID-19 a fost publicat în Monitorul Oficial. Prin acest ordin se elimină sintagma de „spital COVID”, iar toate spitalele din România care pot avea circuite separate și care au infrastructura necesară vor putea trata bolnavii de COVID-19 în stare gravă.

„Secțiile ATI sunt pline, sunt oameni care sunt consultați în ambulanță, pentru că nu este loc în spital.

Situația este critică, protestele sunt în regulă, în principiu, dar nu fără purtarea măștii, nu cu punerea în pericol a celorlalți, și cu toții suntem de acord cu sloganul ”jos pandemia”, numai că singura posibilitate de a ajunge acolo este vaccinarea și protejarea.

Protejarea inclusiv a oamenilor care ies la proteste, a rudelor, a apropiaților. E vorba de sănătatea fiecăruia dintre ei și sunt sigur că ideea asta că nu ar exista virusului, eu nu înțeleg exact.

Mi se pare că fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili. Mi se pare că nivelul de cunoștințe pe care îl ai ar trebui să te facă și mai responsabil. E o vorbă care spune că îți pasă mai mult de ceilalți cu cât mai multă educație ai. Cu cât mai multă educație medicală ai, cu atât ar trebui să fii mai responsabil de ceea ce spui și de impactul pe care vorbele tale ar trebui să îl aibă asupra altora”, a precizat recent ministrul Sănătății.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte