Situaţie fără soluţie: Kievul a PIERDUT regiunile DONBAS şi LUGANSK din estul Ucrainei

CRIZĂ UCRAINA. Guvernul ucrainean se confruntă cu o situaţie, aparent fără soluţie, în estul rebel al ţării: nu are mijloacele militare necesare pentru a prelua controlul asupra regiunilor separatiste şi nici rezolvarea politică prin abandonarea lor rebelilor proruşi după şase luni de conflict sângeros nu este o ieşire din situaţie, comentează France Presse, citată de Agerpres.
Alina Costache
04 nov. 2014, 09:31
Situaţie fără soluţie: Kievul a PIERDUT regiunile DONBAS şi LUGANSK din estul Ucrainei

Recunoscute de Moscova, care a ignorat avertismentele Occidentului, alegerile separatiste de duminică în regiunile Doneţk şi Lugansk marchează mai mult ca sigur pentru mult timp pierderea acestui teritoriu de către Kiev, după ce Rusia a anexat în martie Crimeea, fără niciun fel de lupte, în urma unui referendum.

Problema recâştigării cu forţa a estului separatist nu s-a mai pus de la sfârşitul lunii august, când armata ucraineană, pe punctul de a înăbuşi rebeliunea, a suferit eşecuri usturătoare în urma unei puternice contraofensive a rebelilor, cărora le-au venit în ajutor trupele regulate ruse, potrivit Kievului şi Occidentului, acuzaţii respinse de Moscova.

‘În cazul în care Kievul relansează operaţiunea militară, Moscova va riposta prin desfăşurarea mai multor trupe decât este nevoie pentru a o opri’, estimează Oleksandr Suşko, directorul Institutului pentru cooperare euroatlantică din Kiev.

Citeşte şi Regiunea Donbas NU mai are NIMIC de-a face cu Ucraina

Autorităţile ucrainene susţin încă de duminică faptul că au observat o nouă desfăşurare ‘intensă’ de trupe ruse în bazinul carbonifer Donbas, unde se află cele două regiuni rebele, în timp ce mass-media ucrainene şi occidentale, între care şi AFP, au asistat la trecerea a zeci de camioane militare fără plăcuţe de înmatriculare.

Statutul special cu o mai mare autonomie a fost respins

Eforturile politice, de asemenea, au eşuat, separatiştii respingând oferta Kievului care a propus ‘statut special’ pentru aceste regiuni pentru o perioadă de trei ani, cu o mai mare autonomie.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a tras luni concluzii în urma pseudoalegerilor din estul separatist şi a anunţat că îşi va revizui planul de acţiune, inclusiv oferta de ‘statut special’.

‘Kievul a pierdut controlul Donbasului pentru cel puţin cinci ani. Puterea a înţeles cu mult timp în urmă şi nu-şi mai face iluzii. Dar recunoaşterea publică ar fi o sinucidere politică’, subliniază politologul ucrainean Taras Berezoveţ, directorul societăţii Berta Communication din Kiev.

‘Nu putem abandona Donbasul’, a admis un înalt responsabil ucrainean însărcinat cu securitatea într-o declaraţie pentru AFP, sub rezerva anonimatului.

Citeşte şi Moscova îi cere Kievului să PUNĂ CAPĂT OFENSIVEI militare din estul Ucrainei

Cifrele vorbesc de la sine: 54% dintre ucraineni cred că trebuie să continue luptele pentru recuperarea acestor teritorii şi doar un sfert din persoanele chestionate s-au exprimat pentru abandonarea lor în favoarea Rusiei, în schimbul păcii, potrivit unui sondaj realizat în luna octombrie de Institutul ucrainean Gorşenin.

Cu timpul, războiul din estul Ucrainei s-ar putea transformat într-un ‘conflict îngheţat’, la fel ca în cazul regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud sau Transnistria, care şi-a proclamat unilateral independenţa de Republica Moldova, o altă republică fostă sovietică, scrie AFP, citată de Agerpres.

Toate aceste teritorii se confruntă cu o situaţie economică dificilă, nu sunt recunoscute de comunitatea internaţională şi sunt guvernate de proruşi. În faţa acestei perspective, Kievul încearcă să izoleze zona de conflict pentru a preveni extinderea ei şi a limita daunele.

Autorităţile au început deja să instaleze posturi de frontieră de-a lungul liniei frontului şi ameninţă cu tăierea gazelor pentru toţi consumatorii din regiunile rebele, unde iarna temperaturile scad uneori sub -20 de grade Celsius.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine e antrenorul „bombardier”?! Caz șocant la FCSB: „Mi-a răspuns de pe mail-ul clubului”
Capital.ro
Prognoza meteo 15 noiembrie. Ninsori și rafale de vânt de până la 80 km/h. Unde ninge și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România