ŞOCANT Un bărbat, obligat să-şi sape singur groapa, spune că a fost ţinut sub pământ 30 de minute

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din localitatea Grădiştea, judeţul Călăraşi, a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Călăraşi, în care reclamă că trei persoane din comună l-au dus cu maşina într-o pădure şi l-au obligat să sape o groapă, unde a fost ţinut acoperit cu pământ circa 30 de minute, informează Mediafax.
Romania TV
17 mart. 2012, 18:40
ŞOCANT Un bărbat, obligat să-şi sape singur groapa, spune că a fost ţinut sub pământ 30 de minute

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspector Ramona Tudor, în plângere, bărbatul spune că, joi, a fost urcat într-o maşină Dacia Papuc de către trei bărbaţi din Grădiştea, care i-au spus că îl vor duce la Bucureşti.

Cei trei însă au oprit maşina în pădurea Ciornuleasa, unde a fost săpată o groapă de 1,70 metri lungime şi 50 de centimetri adâncime, unde a fost băgat bărbatul, care apoi a fost acoperit cu pământ până la brâu şi ameninţat.

„După 30 de minute l-au scos din groapă şi l-au dus acasă, practic s-au întors la Grădiştea , nu s-au mai dus la Bucureşti. Toate acestea rezultă din declaraţia victimei. Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, a fost identificată şi groapă săpată, situată la 20 de metri de drumul de la marginea pădurii”, a declarat inspector Ramona Tudor.

Poliţiştii au început cercetările în acest caz, iar criminaliştii au ridicat probe din pădure, cei trei suspecţi fiind acuzaţi de lipsire de libertate şi ameninţare.

De asemenea, primarul localităţii Grădiştea, Alexandru Boboc (PC), a declarat că acţiunea celor trei persoane are „iz politic”, în condiţiile în care bănuieşte că aceştia au fost instigaţi de un contracandidat de-al său.

„Este o poveste veche aici, la noi la Grădiştea. O poveste cu izlazul, cu multe reclamaţii la Parchet şi cu faptul că există un dosar pe rol la instanţă. În acest context, într-un ziar din Călăraşi a apărut un articol în care eu sunt acuzat de fapte de corupţie. Practic, contracandidatul meu din partea Partidului Poporului, care acum este viceprimar din partea PNL a pus două persoane să împrăştie aceste ziare cu articolul respectiv prin comună, ca să vadă alegătorii, chipurile, ce primar au. Una din aceste două persoane care a împrăştiat ziarele este chiar acest tânăr care a fost ţinut în groapă. Practic, acest tânăr, după ce a împrăştiat ziarele a venit la mine la birou, am vorbit cu el, cineva s-a sesizat despre faptul acesta şi i-a pus pe cei trei băieţi dintre care doi sunt fraţi să-l sperie”, a spus primarul.

Victima,Victoraş Colceag, a declarat că a implorat în multe rânduri persoanele care l-au îngropat şi l-au ameninţat cu moartea să îl lase în viaţă, susţinând că în final bărbaţii au fost de acord, cu condiţia ca acesta să devină „sclavul” lor.

„Am căzut în genunchi, i-am implorat să mă lase în viaţă, iar ei mi-au zis «Dă-ne un motiv să te lăsăm să trăieşti». Unul dintre ei avea un cuţit lung în mână, altul casmaua cu care mi-am săpat singur groapa, obligat de ei. Au vrut să mă omoare, i-am rugat în repetate rânduri să mă lase în viaţă, m-au băgat în groapă legat la mâini cu un sac menajer şi m-au băgat sub pământ lăsându-mi doar gura descoperită. Au fost clipe de groază, mi-au zis că mă lasă în viaţă, dar trebuie să execut doar ordinele şi să devin sclavul lor. Circa 30 de minute am fost ţinut în groapă”, a povestit victima.

El a mai spus că acest incident a pornit de la faptul că a primit 250 de lei de la viceprimarul Constantin Corbu ca să împartă prin comună un ziar cu un articol referitor la primarul din Grădiştea.

„Soţia domnului Corbu Constantin, viceprimarul care i-a pus pe băieţii ăştia să facă această treabă, a pus în maşina celor trei, înainte de plecare, casmaua, saci menajeri şi o ladă frigorifică. Totul a plecat de la faptul că eu am primit de la domnul Corbu 250 de lei ca să împart prin comună ziarul cu articolul cu domnul primar, iar ulterior eu am fost în birou la edil şi cineva l-a sesizat pe domnul viceprimar că vând informaţii, iar acum s-a răzbunat pe mine”, a declarat Victoraş Colceag.

Viceprimarul din Grădiştea (Călăraşi) Constantin Corbu, acuzat de bărbatul care a fost dus într-o pădure şi ţinut îngropat 30 de minute că i-a pus pe cei trei agresori ai săi să facă acest lucru, susţine că acuzaţiile împotriva sa sunt nefondate, iar cei care le formulează „trebuie să deţină dovezi”

„Eu nu sunt vinovat, nu am niciun amestec în această situaţie. Cei care îmi aduc acuzaţii trebuie să aibă fundament, trebuie să deţină dovezi. Eu nu sunt vinovat”, a declarat viceprimarul Constantin Corbu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Violență, foame, abuzuri rasiale. Povestea tristă a vieții celui mai rapid om din România
Capital.ro
Ajutor pentru plata energiei electrice. Decizie pentru 2026. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță de urgență
Playtech.ro
Se pune sau nu ou în compoziția de sarmale? Răspunsul bucătarilor
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Crăciun cu zăpadă de 25 cm în România! Ninsori în cea mai mare parte a țării, până vineri, anunță ANM. Cod galben de vânt și viscol | HARTĂ
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet