Sofia Vicoveanca are întotdeauna o bancnota de 10 lei în traistă. De ce nu-i cheltuie niciodată: „Am rămas și fără pâine în casă și nu am apelat”

27 12. 2021, 10:20

Sofia Vicoveanca, mărturisire emoţionantă despre bancnota de 10 lei pe care o are în traistă. Cântăreaţa a povestit cum a primit acei bani şi de ce nu i-a cheluit niciodată acei bani.

„Eram încă angajată la Rapsozii Botoșanilor. Am avut un spectacol și am cântat. Îmi aduc aminte că a fost pe 22 septembrie spectacolul, dar în sală nu era campanie electorală. Sala era toată pregătită cu bucate alese, cu de toate și lumea așezată la mese. Eu mă gândesc că a fost o pomenire din partea primarului pentru că nu era nici un fel de campanie Pe 22 am avut spectacolul, iar pe 23 era ziua mea și, când am intrat pe scenă, băieții mi-au cântat «Mulți ani trăiască». M-am ciupit ca să-mi revin, am cântat şi fiind ultima în program a venit primarul cu flori și eu nu am mai ieșit din scenă, că era în aşa fel că nu am mai putut să ies”, a povestit Sofia Vicoveanca, citată de Gandul.ro.

În timpul spectacolului, la un moment dat a urcat pe scenă un bătrânel, iar acesta i-a strecurat în mână o bancnotă de 10 lei şi i-a spus şoptit să-şi cumpere o ciocolată de acei bani. Cântăreaţa a mărturisit că a fost foarte emoţionată de gestul bătrânului, mai ales că realizase că acesta avea mai mult nevoie de acei bani decât ea. Mai mult, Sofie Vicoveanca a recunoscut că nici chiar atunci când avea nevoie de bani nu a apelat la acea bancnotă de 10 lei pe care o ține mereu în traista ei.

”În timp ce vorbește primarul văd că urcă un bătrânel pe scenă și prin spatele primarului mă trage de mânecă și îmi spune: dumneata ai cântat cândva la nunta fetei mele. Şi îmi strecoară în mână 10 lei și îmi spune: «Să îți iei o ciocolată». În momentul ăla m-a trecut un fior. Am cerut scuze primarului și am spus: «Vă rog permiteți, îmi dați în vă rog microfonul?» Și am spus așa: «Oameni buni, domnul a venit şi mi-a dat 10 lei ca să îmi cumpăr o ciocolată. Eu cred că dumnealui are nevoie mai mare de banii ăștia decât mine, dar vă jur că această bancnotă, cât voi trăi, va fi alături de mine în trăistuță». Să știți că am rămas și fără pâine în casă și nu am apelat la aceşti 10 lei”, a mărturisit Sofia Vicoveanca.