Soluţia dură a Profetului Crizei pentru Grecia

Economistul Nouriel Roubini crede că Grecia are o singură opţiune: un faliment ordonat şi revenirea la drahmă. Iată raţionamentul economistului supranumit „profetul crizei”.
Romania TV
03 nov. 2011, 09:49
Soluţia dură a Profetului Crizei pentru Grecia

Grecia este insolvabilă, necompetitivă şi prinsă într-o recesiune în care se tot adânceşte, exacerbată de măsurile dure, unele dintre ele excesive, de consolidare fiscală. Este momentul ca ţara să dea faliment în mod ordonat, să iasă din zona euro, să se întoarcă la drahmă pentru a redeveni solvabilă, competitivă şi pentru a-şi relua creşterea.

 

Ieşirea din zona euro necesită conversia datoriilor în euro în drahme, pentru a se evita efectele negative de balanţă ce vor surveni după deprecierea noii monede.

 

Grecia poate ieşi din uniunea monetară ordonat şi după negocieri, limitându-se pagubele colaterale pe care abandonul euro le-ar aduce economiei şi pieţelor financiare, dacă vor fi folosite mecanismele obişnuite şi dacă va fi asigurată finanţarea necesară din partea organismelor internaţionale. O astfel de finanţare, atât pentru Grecia, cât şi pentru alte state cu probleme din zona euro, va limita contagiunea şi pierderile pentru ţările creditoare. Sistemul financiar din Grecia şi economia ţării nu vor suferi o implozie haotică.

 

Falimentul şi ieşirea din zona euro vor fi dureroase şi costisitoare, dar alternativa unui deceniu de deflaţie şi recesiune va fi mult mai rea, economic, financiar şi social. Citeşte mai mult despre planul de salvare al Greciei propus de Nouriel Roubini pe MONEY.RO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT