Majoritatea românilor nu crede că Guvernul face ceea ce e bine pentru ţară – studiu

Majoritatea românilor nu are aproape niciodată sentimentul că Guvernul face ceea ce trebuie pentru ţară, şi doar 11% dintre cetăţeni au încredere în partidele politice. Potrivit unui studiu al Fundaţiei Multimedia pentru Democraţie Locală, 21% din populaţie se declară de dreapta şi 19% de stânga, deşi majoritatea cetăţenilor vor diferenţe mai mici între venituri şi o implicare mai mare a statului în "bunăstarea fiecăruia".
Romania TV
22 mai 2013, 20:23
Majoritatea românilor nu crede că Guvernul face ceea ce e bine pentru ţară - studiu

86% dintre români sunt mulţumiţi în mică şi foarte mică măsură de alegeri. Motivele de insatisfacţie merg de la comportamentul politicienilor după ce se văd instalaţi în funcţie, până la neregulile din timpul procesului electoral. 45% din cei nemulţumiţi spun că rezultatul alegerilor nu schimbă nimic, 28% că există fraude, iar 23% că nu există candidaţi de calitate. 

Cu toate acestea, 66% dintre români spun că merg la vot din datorie, iar 12%, din satisfacţie, în timp ce doar 2% afirmă că o fac din iritare.

Nu întâmplător, Parlamentul şi partidele politice au în continuare cea mai scăzută cotă de încredere a populaţiei: 13%, respectiv 11%, românii având în continuare înceredere ridicată în Biserică (76%) şi Armată (72%). Mai puţin de jumătate dintre români au încredere în Uniunea Europeană- 47% şi în Poliţie- 44%, iar în bănci au încredere mai puţin de o treime dintre respondenţi.

Potrivit aceluiaşi studiu, românii nu privesc cu ochi buni nici activitatea Guvernului. Majoritatea celor chestionaţi (51%) au precizat că nu au aproape niciodată sentimentul că Executivul face ceea ce este bine pentru ţară şi doar 3% au răspuns că guvernanţii fac întotdeauna ceea ce este bine. Cea mai mare neîncredere este înregistrată printre locuitorii din sudul şi vestul ţării- 54%, în timp ce la polul opus se află centrul ţării- 47%.

Dezamăgirea faţă de politicieni se reflectă şi în impresiile asupra democraţiei. 38% dintre români sunt foarte nemulţumiţi faţă de evoluţia democraţiei autohtone, 45%, destul de mulţumiţi, şi doar 1%, foarte mulţumiţi.

Cu toate acestea, românii par a fi foarte interesaţi de activitatea politică. 60% urmăresc zilnic la televizor, sau pe internet evenimentele şi doar 4% nu urmăresc niciodată deciziile politice.  

Un paradox apare în privinţa ideologiilor pe care le preferă românii. 21% se declară de dreapta, 19% de stânga şi 13% de centru. Însă, 60% dintre cetăţeni cred că difereneţele între venituri ar trebui să fie mici, şi doar 35% că ar trebui să fie mai mari. De asemenea, 58% şi-ar dori o asumare mai mare a statului în „bunăstarea fiecăruia”, şi doar 38% cred că fiecare individ ar trebui să-şi asume o responsabilitate mai mare. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Ce datorii are, de fapt, CFR Cluj. Avem actele depuse în dosarul de insolvență. Exclusiv
Capital.ro
Noi avantaje pentru romanii care ies la pensie în Germania. Ce trebuie să știe cei născuți după 1963
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat