Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur al turneului de la Roma

Sorana Cîrstea (43 WTA) a părăsit prematur competiţia de la Foro Italico, învinsă în primul tur de Danielle Collins (47 WTA).
Filip Stan
15 mai 2018, 19:35
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur al turneului de la Roma

Într-o zi de marţi în care ploaia a amânat startul meciurilor cu aproape patru ore, ‘right here’-ul apăsat al americancei s-a auzit răspicat la final, la capătul unei partide în care ambele jucătoare au avut probleme în momentul în care au avut conducerea.

Collins a avut nevoie de trei break-uri pentru a-şi adjudeca un prim set care a înregistrat o singură egalitate, la 2-2. Nemulţumită de lungimea propriei mingi, Sorana a găsit totuşi resurse pentru a reveni.

Încurajată de un grup important de români, Cîrstea a reuşit să echilibreze setul doi. A revenit de la 0-2, a urcat procentajul la prima minge şi a servit pentru decisiv la 5-3. Nu a reuşit însă închiderea manşei acolo – şi asta şi-a reproşat-o dur, vorbind cu loja sa – ‘mă crispez când sunt în faţă’. Un game încălcit pe retur, cu pumnul strâns de multe ori, i-a adus însă break-ul decisiv şi setul doi, după 43 de minute de luptă.

Setul trei a adus o nouă răsturnare de situaţie. Cu lovituri decise, pe tuşă, Danielle Collins a sprintat spre un 5-0 care a făcut-o pe Sorana să meargă cu capul plecat spre scaunul de odihnă. Fanii au intervenit din nou, i-au transmis că jocul la plesneală al americancei nu va dura la infinit. A fost într-adevăr rândul americancei să se crispeze, iar Cîrstea a pedepsit slăbiciunea pe reverul advers cu propriile mingi agresive.

Aşa a început revenirea româncei, a continuat cu dublă greşeală pentru un al doilea break şi 3-5, iar fanii îi strigau deja – noi avem timp, până la capăt! Sorana a servit prompt, însă în game-ul zece nu a mai emis nicio pretenţie la retur. Collins a pus capăt partidei la prima minge de meci, după o oră şi 57 de minute de joc.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Fotografia de acum 20 de ani care poate deveni finala Cupei Mondiale. Ce spune Yamal despre poza cu el bebeluș ținut în brațe de Messi
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?