Sorin Cîmpeanu afirmă că în bugetul de anul trecut al Ministerului Educaţiei au fost alocate 32 de milioane de lei pentru toalete în şcoli, dar s-au folosit mai puţin de 19 milioane

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că în bugetul educaţiei pentru anul trecut a fost prevăzută suma de 32 de milioane de lei pentru amenajarea de toalete în unităţile didactice, iar din aceşti bani o sumă considerabilă nu a fost folosită, fapt pe care ministrul îl cataloghează drept "trist".
George Russo
12 feb. 2021, 22:23
Sorin Cîmpeanu afirmă că în bugetul de anul trecut al Ministerului Educaţiei au fost alocate 32 de milioane de lei pentru toalete în şcoli, dar s-au folosit mai puţin de 19 milioane

Sorin Cîmpeanu a declarat că, având în vedere diversitatea surselor de finanţare pentru domeniul educaţiei – bugetul naţional şi alte şapte surse de finanţare, este nevoie de realizarea unui aşa-numit Program multifond pentru educaţie în care beneficiarii să aibă toate resursele financiare la un loc şi să le poată folosi în mod „coerent”. Ministrul Educaţiei a afirmat că va avea o discuţie pe acest subiect cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene.

În acest context, ministrul a explicat că anul trecut au fost alocate, în bugetul ministerului, 32 de milioane de lei pentru toalete.

„În bugetul Ministerului Educaţiei din 2020 am avut suma de 32 de milioane de lei pentru toalete. 32 de milioane. Ştiţi cât s-au folosit? 18,8. Deci nici măcar din buget nu există capacitatea de a identifica, aplica şi rezolva problema. E trist, e trist”, a afirmat ministrul Educaţiei, vineri seară, într-o emisiune la  B1 Tv.

Cîmpeanu a subliniat că bugetul alocat în acest an Ministerului Educaţiei nu a scăzut, faţă de anul trecut, fiind de 3,6 din PIB, la fel ca în anul 2020.

„Nu avem scădere nici în valoare absolută în ceea ce priveşte bugetul alocat educaţiei, şi nici procentual. 3,6% din PIB. Suntem departe de 6% din PIB, dar este angajamentul coaliţiei de guvernare ca, prin creşteri succesive, de la 3,6% să ajungă la 6% din PIB”, a adăugat ministrul.

Sorin Cîmpeanu ar putea amenja centre de vaccinare pentru angajaţii din învăţământ în sediile Caselor Corpului Didactic şi în unele universităţi

Ministrul Educaţiei a declarat că autorităţile „perseverează în identificarea de soluţii” pentru vaccinarea cadrelor didactice cu prioritate şi cataloghează drept „eroare de înţelegere, de comunicare” mesajele contradictorii transmise cu privire la vaccinarea prioritară a angajaţilor din învăţământ în ultima perioadă.

„A fost o eroare de înţelegere, de comunicare. Întotdeauna colonelul Valeriu Gheorghiţă, militar fiind şi un profesionist de onoare, a spus că va încerca să găsească o soluţie. Asta a spus şi acum că va încerca să găsească o soluţie şi a identificat o soluţie. Ieri a spus că va încerca să găsească o soluţie, astăzi a spus că se profilează deja o soluţie.

Am luat legătura din nou şi soluţia ar putea fi centre mobile de vaccinare, la nivelul învăţământului preuniversitar, în fiecare judeţ, organizat în Casa Corpului Didactic, sunt spaţii destinate deja întâlnirilor, reuniunilor cadrelor didactice care sunt adecvate organizării unor centre de vaccinare mobile. Am luat legătura în Inspectorate şi la acest moment am transmis deja inclusiv lista adreselor acestor Case ale Corpului Didactic. Rămâne să vedem şi în fiecare centru universitar care va fi universitatea cea mai potrivită pentru organizarea acestor centre”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri seară, pentru sursa citată.

El a spus că prioritate la vaccinare vor avea acei angajaţi din grădiniţe, şcoli sau universităţi care sunt „la interfaţa directă de lucru cu elevul”, respectiv cu studenţii. Cîmpeanu a susţinut că ministerul poate pune la dispoziţia celor care organizează campania de vaccinare listele cu angajaţii aflaţi în prima linie din sistem, precum şi statistici legate de vârsta acestora.

Citeşte şi: Peste 60 de cazuri de infectare cu coronavirus în şcolile din Bucureşti, la cinci zile de la redeschiderea şcolilor UPDATE

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Ruptură Marius Şumudică – Denis Drăguş, după ce atacantul a ales FCSB: „Relaţia noastră nu mai este ca înainte! Fiecare cu treaba lui”
Capital.ro
Prognoza meteo luni, 7 septembrie. Săptămâna începe cu soare în cea mai mare parte a țării. La ce maxime se pot aștepta românii
Playtech.ro
Oraşul din România care ar putea renaşte după o investiţie importantă. Localitatea, cândva o mândrie, a ajuns o ruină
Adevarul
Povestea doctorului care a transformat nămolul de la Amara într-un medicament celebru: de la manifestația promonarhistă la persecuțiile Securității
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu, apariție rară în public! Cum a fost surprins fiul fostului dictator
MediaFlux
Toți românii cu cont în bancă sunt vizați! Risc major de blocare a banilor de către băncile din România
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor