Sorin Cîmpeanu, prima reacţie după greva profesorilor din toată ţara. „Revendicările sunt pe deplin justificate. Susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă”

Ministrul Educaţiei a declarat, miercuri, că revendicările profesorilor care au protestat din cauza salariilor sunt "pe deplin justificate", însă a amintit că "în anul 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se la un total de 20% din creșterile salariale"
Filip Stan
19 ian. 2022, 20:10
Sorin Cîmpeanu, prima reacţie după greva profesorilor din toată ţara.

Sorin Cîmpeanu a reacţionat ca urmare a grevei de avertisment declanşată miercuri de cadrele didactice din toate grădiniţele şi şcolile din România.

„În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate.

Recunoaștem și susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Citeşte şi: GREVĂ în toate şcolile din România. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii şi refuză să mai intre la ore

Sorin Cîmpeanu: „Bugetul Ministerului Educației destinat cheltuielilor de personal a crescut”

„Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligația respectării deficitului bugetar asumat ca țară, în anul 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se la un total de 20% din creșterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecință, rămâne restantă obligația de creștere a salariilor în învățământ cu 12%.

În valoare absolută, bugetul Ministerului Educației destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuția pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.

După o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 și 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%). De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creșterea fiind mai accentuată in mediul rural”, a mai precizat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu le promite profesorilor salarii mai mari la rectificare. „Se vor identifica soluții”

„Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate.

Ministerul Educației este în legătură permanentă cu sindicatele reprezentative din învățământ și asumă un dialog transparent și deschis cu acestea în vederea adoptării unor măsuri adecvate cu privire la salarizarea personalului din sistem.

De asemenea, pentru identificarea soluțiilor, în data de 21 ianuarie – ora 11.00, consultările vor continua printr-o întâlnire a Prim ministrului Guvernului României cu sindicatele din învățământ”, a conchis Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.

Citeşte şi: Câţi copii infectaţi cu COVID-19 sunt internaţi în România. Judeţul cu cel mai mare grad de ocupare a paturilor

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
El e românul care l-a ajutat pe Gică Hagi să antreneze Galatasaray, apoi l-a demis! Întâlnire surpriză cu Erdogan!
Capital.ro
Călin Georgescu nu se ascunde. Persoana cu care a fost surprins. A stat non-stop lipit de el, chiar și în Biserică
Playtech.ro
Românii, panicaţi de un alt cutremur! A avut loc în urmă cu puţin timp, este al treilea deja
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Tatăl Elenei, femeia lovită mortal pe o trecere de pietoni din București, rupe tăcerea. Unde se grăbea aceasta, împreună cu fiica sa: „Doi copii au rămas fără mamă”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
Poți calatori gratis cu mașina electrică! Iată cum
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025